Vacanța de vară, momentul mult așteptat de toți copiii, se apropie cu pași repezi. Însă libertatea de care se bucură micuții pe timpul verii și programul prelungit de joacă în aer liber pot atrage după ele mici probleme de sănătate. Din fericire, există câțiva pași simpli prin care îți poți apăra prichindelul de factorii nocivi specifici sezonului.
-
Expune-l unui aer curat și proaspăt
Căldura intensă a verii poate face aerul uscat și înecăcios, greu de suportat pentru micuțul tău. Însă aerul toxic de afară și din locuința ta poate avea și consecințe extrem de grave asupra sănătății.
Expunerea la un aer poluat în locuința ta afectează în principal copiii și poate provoca alergii, astm sau afecțiuni respiratorii cronice care pot duce la încetinirea funcțiilor plămânilor, ne spun studiile efectuate de American Thoracic Society.
Dacă nu poți controla aerul și nivelul poluării de afară, din fericire acest lucru nu este valabil și pentru aerul de acasă, datorită noilor tehnologii. Un umidificator elimină impuritățile din aer și asigură un nivel bun al umidității.
Mai mult, un umidificator cu ionizator ajută chiar la scăderea cantității de praf din încăpere. Pentru un rezultat cât mai bun, este indicat să alegi umidificatorul perfect în funcție de caracteristicele locuinței tale. Citește acest ghid despre cum alegi un umidificator, pentru a afla care este aparatul potrivit pentru tine și familia ta.
-
Ai grijă când și cât este expus la soare
Având toată ziua la dispoziție pentru joacă, copilul tău va fi tentat să o petreacă cu priietenii afară, însă acest lucru nu este neapărat indicat. În primul rând, soarele arde cu putere între orele 10 și 14, așa că încearcă să găsești câteva activități pentru copilul tău pe care le poate face în casă în acest interval. Potrivit sciencedirect.com, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani sunt cei mai sensibili la excesul de căldură. Razele puternice ale soarelui pot provoca insolație, amețeală sau stare de leșin.
De asemenea, razele UV sunt mult mai puternice pe timp de vară decât în restul anului și pot deteriora pielea, provocând arsuri. Pielea copilului este mai subțire și mai delicată decât cea a adulților, așa că asigura-te că micuțul a folosit o cremă cu factor de protecție solară de cel puțin 30.
-
Asigură-te că bea cantitatea de apă necesară
Copiii sunt mult mai predispuși deshidratării, pentru că organismul lor nu are capacitatea de a-și regla temperatura la fel de repede ca cell al unui adult, informează parents.com, iar căldura verii prezintă un risc mult mai mare pentru ei. Pericolul apare atunci când lichidele sunt eliminate din corp prin transpirație mai repede decât pot fi înlocuite, iar deshidratarea acută le poate pune chiar viața în pericol.
Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă copiilor un consum mediu de șase pahare de apă pe o zi. Cu toate astea, în timpul efortului fizic, copilul poate pierde până la jumătate de litru de lichid pe oră. AAP sfătuiește că micuții să consume aproximativ 200 de mililitri de apă la fiecare 20 de minute, de fiecare dată când desfășoară activități sportive.
În cazul în care copilul refuză să bea apă, o opțiune ar fi să îi oferi băuturi izotonice pentru sportivi în schimb. Copilul va fi atras de aromele băuturilor ce pot înlocui sucurile nesănătoase din comerț și va obține cantitatea de lichide necesară.
Tot potrivit parents.com, atunci când îi este oferită o băutură aromată, copilul va consuma o cantitate cu până la 90% mai mare decât cea de apă plată. În plus, aceste băuturi vor înlocui ectroliții pierduți de organism aunci când micuțul transpiră. Totuși, consumul băuturilor izotonice pentru sportivi de către copil trebuie limitat la momentele în care desfășoară activități sportive. Altfel, numărul mare de calorii pe care îl conțin îi vor face rău.
Prin acești 3 pași simpli te poți asigura că prichindelul tău se poate bucura pe deplin de zilele de vacanță, fără să fie doborât de problemele de sănătate specifice verii.
Foto: Shutterstock