Cum să amenajezi o cameră evolutivă pentru copii

Încă din primele luni ale sarcinii, mamele se gândesc deja la modul în care vor decora  camera bebeluşului. Amenajarea unui astfel de spaţiu nu trebuie să fie lăsată la întâmplare şi trebuie să îi ofere copilului posibilitatea de a se dezvolta şi de a evolua în voie.

De la naştere şi până la adolescenţă, camera pentru copii este supusă modificărilor mai frecvent decât orice altă zonă din casă. Şi acest lucru se întâmplă pentru că cei mici cresc foarte repede, iar spaţiul respectiv trebuie să se adapteze nevoilor. Cum să amenajezi o cameră evolutivă pentru copii?

Mobilier extensibil/ reglabil

Patul este una dintre zonele principale ale camerei și, poate, cea mai scumpă piesă de mobilier. De-a lungul anilor, acesta va fi, cu siguranță, primul element care se va schimba în cameră. Și acest lucru vine cu costuri suplimentare. Paturile extensibile, reglabile pe lungime, deşi sunt uşor mai scumpe decât cele tradiționale sunt o investiţie care poate fi amortizată în timp. Există mai multe tipuri de pătuțuri reglabile, cum ar fi cele care vin şi cu masă pentru schimbat scutece care poate fi ulterior transformată în dulap sau cele care au dedesubt un spaţiu generos de depozitare, sub forma unui sertar, care este foarte practic pentru toate vârstele, în special pentru depozitarea jucăriilor. De asemenea, există modele de pătuțuri care pot fi ulterior transformate în băncuțe sau într-un birou.

Pătuțul va rămâne acelaşi timp de mai mulţi ani, iar tot ceea ce ai de făcut este să cumperi câteva lenjerii şi cuverturi de pat drăguţe, la fiecare nouă etapă din viața copilului.

Și, dacă ai ales un pat reglabil pe lungime, continuă cu niște dulapuri modulabile, care vor putea fi ulterior aranjate după nevoi, în mod autonom.

De asemenea, există birouri și scaune care pot fi reglate pe înălţime. Biroul poate să fie folosit de la vârstă mică, de exemplu, pentru desenat. Adaugă cutii de depozitare și coşuri de mici dimensiuni  pentru a-i dezvolta simţul practic şi pune-i la dispoziţie creioane colorate şi cărţi. Nu uita să așezi biroul lângă o fereastră, dacă este posibil şi să amplasezi pe el o lampă de citit.

La fel ca spațiul de dormit, cel dedicat jocului evoluează şi se măreşte. La început poţi folosi un cort, iar ulterior, când copilul mai crește, poți instala un hamac. Sau poți să pui într-un colț mai multe perne și să instalezi o mică bibliotecă. 

Culori neutre

Atunci când planificăm viitoarea camera a bebeluşului este posibil să avem cel mai frecvent tendinţa de a alege culori dulci şi motive drăguţe peste tot. Totuşi, atunci când bebeluşul va deveni adolescent, cel mai probabil nu îşi va dori un tapet cu ursuleţi pe pereţii camerei. Pentru a evita costisitoarea procedură de eliminare a tapetului şi de revopsire a pereţilor, alege din start culori neutre. Ideea este să mizezi pe o culoare care durează şi să te amuzi cu piesele cu care vei decora camera. 

Vopseaua pentru pereţi va trebui să fie una ecologică, lavabilă, dar rezistentă la degete murdare şi creioane colorate. Dacă ai ales o culoare neutră în cameră, nimic nu te împiedică să înveseleşti decorul cu ajutorul unor stickere sau al unor benzi adezive cu care poți crea diverse motive. De asemenea, poți să investeşti într-o vopsea de perete de tip ardezie, pentru a crea un spaţiu unde copilul se poate exprima artistic. Astfel, vei putea să-ți încurajezi copilul să folosească peretele ca suport pentru desen. 

Dacă pereții sunt în nuanțe neutre, poți să optezi pentru diverse obiecte colorate, să te joci cu surse variate de lumină – aplice, lămpi mici, lumini de noapte – și cu tipare inedite. 

Atunci când mai creşte, nu uita să îţi implici copilul în planurile de reamenajare a camerei. Cu cât se va implica mai mult, cu atât îţi va fi mai uşor să creezi în acea cameră un univers pe placul lui. 

Sursa foto: Pixabay.com/ Shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Elefant.ro

Mai multe articole