Cum să faci cele mai gustoase chifteluțe

Ai încercat vreodată să faci chifteluțe cu ovăz? Sunt mult mai gustoase decât cele în care pui pâine sau orez și au o valoare nutritivă mai ridicată. Încearcă această rețetă de chifteluțe:

 

Ingrediente pentru 45 chifteluțe:

  • 450 g de carne tocată de vită
  • 1/2 ceașcă de tărâțe de ovăz
  • 1/2 ceașcă lapte (integral)
  • 2 căței de usturoi
  • o linguriță de nucșoară
  • o jumătate de linguriță de chimen
  • sare, piper după gust
  • un ou bătut

Pentru sosul de legume:

  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 căței usturoi
  • 6 roșii bine coapte
  • 1/4 linguriță oregano
  • 2 linguri miere de albine
  • o ceapă mică tocată fin

 

Mod de preparare

Cum pregătești sosul

Încălzește uleiul înttr-o tigatie mare, la foc mediu. Lasă ceapa să se rumenească, adaugă apoi usturoiul și lasă-l să se călească timp de1 minut. Redu focul și adaugă roșiile bine tocate, oregano și lasă să fiarbă încet, amestecând din când în când, timp de aproximativ 15 minute, amestecând din când în când. Cu câteva minute înainte să închizi focul adaugă și mierea și amestecă, să se încorporeze bine în sos.

Cum pregăteși chifteluțele:

Încălzește cuptorul la 200 grade. Tapetează două tăvi cu ulei sau folosește o foaie de copt.

Pune carnea tocată într-un castron și amestecă bine cu tărâțele de ovăz, usturoiul, nucșoara, oul bătut, chimenul, sarea și piperul. Ia câte o linguriță din compoziție și modelează rând pe rând chifteluțele, pe care le așezi în tava de copt. Lasă-le la cuptor, la rumenit, timp de 20 de minute.

Servește chifteluțele cu sosul de legume și cu garnitură de paste, orez sau piure de cartofi dulci.

foto Shutterstock

Mai multe articole