„De ce să dorm singur şi tu să dormi cu tati, el e mare şi e curajos, cu mine ar trebui să dormi, că sunt mic şi mi-e frică. Ce replică poţi avea la o asemenea întrebare?
Pe vremuri, familiile dormeau laolaltă (oare cum făceau?), se simţeau foarte bine, copiii creşteau bine-mersi, ca şi cei care dorm singurei în camera lor.
Moda actuală este ca cei mici să doarmă singuri şi toate mămicile se străduiesc să obţină această „performanţă. Multe reuşesc, dar şi mai multe eşuează până când copilul împlineşte şapte-opt ani.
Oare de ce? Programul încărcat, despărţirea îndelungată de copil în timpul zilei fac atât de dulce somnul lângă îngeraşul tău? Sau poate este doar un pretext de a fugi de tati? Ori, poate, mama încă nu şi-a „tăiat cordonul ombilical şi este dependentă de prezenţa copilului (nu invers).
Oricare ar fi motivul, teoria spune că cel mic trebuie obişnuit să doarmă singur. Deci, cum facem? Dacă nu l-ai obişnuit pe bebeluş să doarmă în camera lui, mai bine începi să o faci de la o vârstă când te poţi înţelege cu copilul.
Explică-i cu blândeţe ce urmează să se întâmple şi încearcă să-i amenajezi camera cât mai atractiv. Prezintă evenimentul pe cale să înceapă ca pe o etapă nouă.
Nu-l anunţa că începând de mâine va dormi singur, ci caută un reper temporal uşor de reţinut pentru copil (de la Crăciun, de la venirea iepuraşului sau de la ziua lui de naştere).
Creează un ritual
Apoi, faceţi un plan împreună: la ce oră se culcă, cu sau fără veioză aprinsă, cu sau fără poveste, câte poveşti, cu un cântec de nani sau fără şi câte minute stă mami (sau tati) lângă el după toate acestea, „ca să adoarmă.
Bineînţeles că nu va adormi, aşa că nu negociaţi prea multe minute – cinci sau zece sunt suficiente, dar vor fi petrecute în linişte, nu cu gâdilat, râs, povestit sau nervi: Hai, dragă, închide ochii odată!
Respectaţi termenul limită – îl anunţi, din când în când, că peste o lună, peste o săptămână, mâine, şi nu amâni dacă timpul a sosit! La ora fixată, după ce a făcut paşii de igienă personală, se va aşeza în pat, iar tu îl vei înveli cu păturica, îi vei citi povestea (şi tot ce era pe listă), după care vei sta cele zece minute în linişte.
Nu trişa şi nu-l lăsa nici pe el să trişeze. Cine trişează primeşte o „pedeapsă – găseşti tu ceva uşor de îndurat de către micuţul şi aşa stresat de programul de nani. Dacă tu trişezi, lasă-l pe el să găsească pedeapsa (eventual).
În zece zile, vei scădea câte un minut din cele zece pe care le petreci lângă patul copilului înainte de culcare. Va veni şi noaptea în care vă va spune chiar el: Noapte bună, mami şi tati!
Chiar să nu faci aşa!
Nu ameninţa copilul cu izolarea în camera lui sau dormitul singur, ca şi cum asta ar fi o pedeapsă. Camera copilului nu este un loc de pedeapsă, deci nu o transforma în aşa ceva.
În caz contrar, noaptea, amintirea lacrimilor de peste zi, când a fost pedepsit, va veni cu o intensitate mai mare. În cazul în care apar aşa-zise insomnii, la începuturile formării deprinderii de a dormi singur, este bine să nu fii la dispoziţia copilului mereu.
Nu modifica ritualurile dinaintea adormirii şi nici nu schimba atitudinea ta dacă se trezeşte peste noapte. Rămâi îngăduitoare şi blândă, astfel îi vei inspira calm şi sentimentul de siguranţă.
Nu vă certaţi şi nu vă contraziceţi (nici între voi, nici cu copilul) când vine ora de nani. Şi nu îi daţi alimente cu cacao sau alte stimulente.
Foto: shutterstock.com