Nici un părinte nu scapă de această întrebare, repetată obsesiv de către copii, în jurul vârstei de 3-4 ani, când vor să afle totul despre orice.
De când se naște, copilul are o mare nevoie de a fi stimulat pentru a se dezvolta. Curiozitatea și interesul pentru obiectele din jur sunt, pe timp ce trece, tot mai mari. Din punct de vedere al dezvoltării inteligenței, manifestarea curiozității prin întrebări este o dovadă de progres.
Când copilul începe să întrebe de ce?, înseamnă că a trecut deja într-o etapă superioară a dezvoltării inteligenței sale.
Dacă un copil de patru ani nu pune încă întrebări de acest gen, acesta este semnalul că el nu a fost îndeajuns stimulat – așa se întâmplă dacă micuțul a fost neglijat, nu s-a vorbit cu el, a fost lăsat să se dezvolte ca o plăntuță sălbatică în câmp.
Nu evita răspunsul
Cel mai bine ar fi ca noi, părinții, să profităm de vârsta lui de ce?, să ne bucurăm de această perioadă, s-o folosim pentru a construi încrederea copilului în sine și în lume, să nu-i refuzăm niciodată răspunsul la o întrebare, oricare ar fi ea. Menținerea curiozității este esențială pentru dezvoltarea creativității, dezvoltarea limbajului, a abilităților de comunicare.
Punând întrebări, copilul sondează lumea uriașă, necunoscută și, în funcție de cum îi satisfacem noi dorința de cunoaștere, elpoate percepe lumea ca periculoasă, rea, plină de primejdii, de imprevizibil, sau ca o lume frumoasă, de explorat. De ce-ul este și modul lui de a socializa, de a interacționa cu adulții, de a atrage atenția, de a semnaliza că există și că se află în mersul evenimentelor.
A descoperit că între fenomene există o relație de dependență, de cauzalitate, de condiționare. A descoperit că există un mecanism după care funcționează totul în lume și vrea să îl afle, să îl înțeleagă. Nu avem dreptul să îi luăm acest drept copilului care întreabă de ce.
Responsabilitatea adultilor
Adulții sunt în întregime responsabili de satisfacerea setei de cunoaștere a copiilor la această vârstă. Ei sunt cei care pot crea și întreține nevoia de a ști, sau, prin atitudine și modul în care răspund întrebărilor copiilor, pot inhiba dorința de a afla a acestora.
Starea de nervozitate care însoțește răspunsul la solicitările micuților, autoritarismul (de ce…? „pentru că așa spun eu! că așa vreau eu!), comparațiile între copii, evaluarea negativă a afirmațiilor, întrebărilor (ce întrebare prostească) pot duce la retragerea copilului în sine, la izolare și scăderea dorinței de a întreba, a afla, a cunoaște și, mai târziu, la dezinteres față de învățătură.
Pe de altă parte, adulții pot intoxica cu informații necerute mintea copiilor. Le dau detalii legate de teme care îi pot speria, sau pur și simplu nu îi privesc pe copii (naștere, reproducere, moarte, durere și boală, probleme financiare, problemele cu șeful, tensiuni din familie. Acestea nu aparțin copiilor. În general, nu se spun copiilor probleme pentru a căror rezolvare aceștia nu pot face nimic.
Ce-i răspunzi la întrebările dificile
Iată câteva sugestii:
• Copilul meu pune mereu întrebări despre moarte. Ce îi răspund?
Copiii aud peste tot de moarte, în desene animate, în povești, unde, de cele mai multe ori, unul dintre părinții eroului principal este mort sau moare (Bambi, Regele Leu, Albă ca Zăpada etc). Nu înțelege ce este moartea, dar simte că acest lucru tulbură oamenii. El are nevoie de informații simple și liniștitoare. Nu intra în detalii. Copilul crede că moartea este reversibilă, se teme de ea numai ca de o despărțire de cei dragi.
• Mă tot întreabă de unde vin copiii? Nu știu cât timp mai pot evita un răspuns. Ce-i spun?
În niciun caz povestea cu barza! Copiii nu sunt proști. Dar nici o lecție despre reproducere nu-și are locul. Vezi ce se ascunde în spatele întrebării, poate are altă îngrijorare, de genul: Mai face mama un bebe? Dacă m-au luat de undeva, mă vor duce înapoi? Întreabă-l ce crede sau ce știe despre asta și pornești de la acele informații. Nu îi da însă detalii prea tehnice.
NU UITA!
• Ascultă cu atenție întrebarea și gândește-te ce se ascunde de fapt în spatele ei.
• Când pune întrebări la foc automat, răspunde-i cu o întrebare, fă-l să gândească.
• Întrebările mitralieră ascund dorința de a-ți atrage atenția. Acordă-i, deci, atenție!
• Nu lăsa întrebări fără răspuns – cu fiecare îi îmbogățești vocabularul, gândirea, sufletul.
• Nu răspunde simplist! Sunt de preferat explicații scurte, chiar cu termeni greu de înțeles.