De ce este bine pentru copii să aibă un cățel

Câinii sunt considerați cei mai buni prieteni ai omului și, contrar multor opinii, există beneficii în cazul copiilor care cresc în aceeași casă cu un astfel de patruped drăgălaș.

Un studiu amplu realizat in Suedia arată că, pe lângă faptul că sunt iubitori și reușesc să-și binedispună stăpânii, câinii cresc semnificativ imunitatea copiilor.

Cercetătorii care au realizat acest studiu, cel mai amplu de până acum, au analizat peste un milion de copii din diverse clase sociale, care s-au născut între 2001 și 2010. S-au luat numeroși factorii în calcul, precum istoricul medical, condițiile de trai, situația financiară.

Rezultatele studiului au arătat că micuții care în primii ani de viață au crescut alături un câine sunt semnificativ mai puțin expuși la riscul de a suferi de probleme respiratorii și astm. Riscul de a dezvolta astfel de afecțiuni în cazul copiilor care au un câine este cu 52% mai mic, spun specialiștii.

Se pare că anumite bacterii din tubul digestiv al caninilor contribuie la creșterea imunității copiilor și la scăderea riscului de a dezvolta diferite alergii.

‘Bineînțeles că sunt și persoane care au alergii și e recomandat să evite câinii și pisicile, dar studiul nostru arată că acei copii care cresc de mici alături de un câine prezintă un risc semnificativ mai scăzut ca pe parcursul vieții să dezvolte astm’, a declarat Catarina Almqvist Malmros, unul dintre medicii care au coordonat studiul.

Ea a ținut însă să precizeze că înainte de a lua decizia aducerii unui animal de companie într-o casă cu un copil mic este bine să fie consultat pediatrul și, eventual, se poate realiza un test pentru a verifica dacă micuțul este sau nu alergic.

Sursa:huffingtonpost.com

Mai multe articole