Desert pentru copiii anemici

Studiile arată că mai mult de jumătate dintre copiii cu vârstă între 1-3 ani sunt anemici. Începerea prea devreme a diversificării, introducerea în alimentația a laptelui de vacă prea timpuriu și, în general, o alimentație dezechilibrată, săracă în legume și fructe sunt principalele cauze ale anemiei la cei mici.

Pentru ca suplimentele din fier să-și facă efectul, cel mic trebuie să urmeze tratamentul o perioadă îndelungată și chiar și așa, există riscul ca fierul să nu se fixeze în organism sau ca tratamentul să aibă efecte secundare – alergii, greaţă, vărsături, dureri abdominale, arsuri la stomac, constipaţie sau diaree, scaun negru şi nu în ultimul rând, înnegrirea dinților.

Pediatrii spun că fierul din sfeclă este cel mai bine absorbit și tolerat de organismul copilului. Dar copilul nu este încântat să mănânce sfeclă, chiar dacă ea are în mod natural un gust dulceag. Probabil că o mamă inventivă și având un copil anemic a inventat un desert cu sfeclă și fructe uscate (și ele foarte bogate în fier). Nu strâmba din nas până nu-l încerci – vei vrea să furi tu porția copilului:)

Ingrediente:

  • o sfleclă roșie coaptă
  • un ou
  • 4 linguri de făină (normală sau de migdale)
  • o cană de lapte
  • o cană de curmale și caise uscate (fructe foarte bogate în fier și o mulțime de vitamine și care te ajută să previi și constipația la copii – o problemă frecvent întâlnită)

Mod de pregătire

Pregătește un aluat de clătite – sparge oul, adaugă făina și laptele. Prepară clătitele  într-o tigaie de teflon (pentru a nu le prăji în ulei). Taie sfecla în bucăți și pune-o într-un blender împreună cu fructele uscate. Amestecă bine până când obții o pastă groasă, de consistența unui magiun. Cu această compoziție ungi clătitele și le rulezi. Pasta este dulce și nu mai este nevoie să pudrezi clătitele cu zahăr.

foto Shutterstock

Mai multe articole