Dezlipirea de retină – ce să știi

Dezlipirea de retină este o desprindere a retinei de restul peretelui ocular. Primul simptom este apariţia unui spaţiu între cele două foiţe’ ale retinei, în care pătrunde un lichid numit lichid subretinian, ce va produce desprinderea retinei. Dr. Ozana Moraru, medic specialist chirurg oftalmolog (Clinica oftalmologică Oculus, Bucureşti) ne explică:

Aceasta se poate produce spontan, sau poate avea anumiţi factori favorizanţi: miopia – în special miopia forte, unele degenerescenţe şi modificări retiniene periferice, un traumatism ocular, chiar minor, perforant sau neperforant, eforturi fizice intense (ridicarea unei greutăţi foarte mari, efortul de tuse, vărsătura sau scremutul din constipaţie sau din timpul naşterii).

Un alt factor favorizant poate fi o intervenţie chirurgicală oculară, de exemplu operaţia de cataractă, mai ales pe fondul unei miopii.

Există şi dezlipire de retină fără rupturi retiniene, care apare în unele boli inflamatorii ale retinei şi/sau vaselor retiniene şi care, în general, nu necesită operaţie.

De asemenea, modificările vitreoretiniene din diverse afecţiuni, cum e retinopatia diabetică avansată, proliferativă, sunt la baza producerii afecţiunii.

Care sunt semnele menite să ne alarmeze?

În toate aceste forme, dezlipirea este localizată iniţial într-un cadran al ochiului – situaţie percepută de pacient ca „o perdea neagră care vine dintr-o parte', după care se extinde treptat la toată retina, pacientul văzând că „perdeaua se extinde în tot câmpul vizual', în final, pacientul nemaivăzând deloc – dezlipirea totală, inclusiv cu prinderea zonei centrale, macula.

Ca simptomatologie, înainte de apariţia „perdelei negre progresive' şi scăderea vederii, pacientul poate vedea flash-uri luminoase într-o parte a câmpului vizual şi numeroase „puncte negre', „musculiţe', „funingine', care ar trebui să-l alarmeze şi să-l facă să vină urgent la un consult oftalmologic.

Uneori, dezlipirea de retină debutează printr-o scădere bruscă şi accentuată a vederii, ceea ce îl face pe pacient să vină repede la oftalmolog.

Acest debut zgomotos se datorează lezării unui vas de sânge de la nivelul rupturii retiniene răspunzătoare de dezlipirea retinei, care a „inundat' globul ocular cu sânge (hemoftalmus).

Retina, odată decolată şi neoperată la timp, determină modificări fibroase ale vitrosului, care, la rândul lor, favorizează în continuare decolarea retinei, prin tracţiunea pe care o exercită asupra acesteia – se creează astfel un cerc vicios, de la o ruptură retiniană cu o decolare localizată, până la dezlipire totală, cu fibrozări vitreo-retiniene : dintr-o boală doar a retinei devine o boală vitreoretiniană, mult mai complicat de operat şi cu prognostic vizual mai nefavorabil.

De aceea, dezlipirea de retină este o urgenţă chirurgicală, operaţia trebuind a fi făcută când pacientul încă mai vede cu zona centrală a retinei!

 

vezi mai multe despre diagnostic și tratament pe avantaje.ro

foto Shutterstock

Mai multe articole