Donna Brady, o femeie din Marea Britanie, în vârstă de 38 de ani, mamă a unui copil bolnav de inimă în fază terminală, se teme că nu va avea bani să-și înmormânteze copilul, din cauza problemelor financiare mari pe care le are.
Când Donna l-a adus pe lume pe băiețelul ei, Romeo, în urmă cu patru ani, medicii i-au dat copilului șanse minime de supraviețuire, din cauza unei afecțiuni grave la inimă. La naștere, doctorii i-au spus că băiatul nu va apuca vârsta de 1 an.
Mi s-a spus să mă pregătesc pentru ce e mai rău când eram însărcinată, așa că în timp ce toți ceilalți cumpărau cărucioare, eu mă uitam la prețuri pentru sicrie – a relatat Donna, pentru MyLondon, notează The Sun.
Sunt nespus de bucuroasă că este încă în viață. Dar 24 de ore din 24 trăiesc cu teamă și anxietate pentru că nu știu când mă trezesc dimineața dacă băiatul meu mai este în viață sau nu și nu știu ce voi face când va muri – a mai adăugat femeia.
Donna spune vede cum starea copilului se deteriorează pe zi ce trece și simte că va veni timpul în curând… (n.r. – ca băiatul să moară)’
Un sicriu și înmormântarea sunt incredibil de scumpe, iar acest lucru mă îngrozește. Mi-aș dori ca, dacă mâine moare, trupul său să poată sta într-un congelator până reușesc să strâng banii de înmormântare –a mai spus femeia.
Donna are probleme financiare și din cauza facturilor de electricitate care au crescut considerabil în contextual actual al crizei energetice mondiale. Ea spune că facturile de electricitate au crescut de la 42 de lire sterline pe lună, la 100 de lire, deși face eforturi mari pentru a economisi energie electrică.
Medicul Mihai Craiu: „Siropurile de tuse sunt rareori eficiente și deseori nerecomandabile’
Vomită destul de des, așa că mașina de spălat merge constant. Și am nevoie de electricitate tot timpul, deoarece Romeo are o pompă de alimentare care trebuie încărcată permanent, deoarece acesta este singurul mod în care poate introduce alimente lichide și lichid în corpul său atunci când nu este bine.
Romeo are, de asemenea, nevoie de televizorul său, pentru că asta este singura lui sursă de confort, mai ales după ce a petrecut un an întreg în spital și după un an întreg acasă în timpul pandemiei, aceste lucruri mici din viață îl țin să meargă. – a mai declarat Donna.
Folosim taxiuri sau Uber, deoarece riscul de infecție este prea mare în transportul public, dar acestea sunt acum mai scumpe. Îi plac revistele, însă prețul acestora a crescut de la 4,50 lire sterline la 6,99 lire sterline. Trebuie să-i spun „putem lua lapte, pâine și unt sau o revistă’. Să spui Nu’ unui copil căruia nu i-a mai rămas mult timp de trăit este foarte, foarte greu – a adăugat ea.
Niciodată nu va termina școala, nici nu va merge la facultate, nici nu va întâlni pe cineva și nu se va îndrăgosti. Nu va merge în vacanță și va putea avea o slujbă… De aceea îmi este foarte greu să-i spun „Nu'. Din cauza stării lui vreau să-i dau totul pentru a-i face viața cât mai ușoară posibil și pentru a-i crea amintiri uimitoare, dar acestea sunt vremuri cu adevărat îngrijorătoare – a încheiat femeia.
Foto – Facebook