Ela Crăciun – Trei deserturi sănătoase pe care le poți da și bebelușilor

Ela Crăciun a făcut echipă cu fetița ei, Alesia, și împreună au gătit trei deserturi sănătoase ce pot fi savurate și de bebeluși. Experimentul a fost filmat și postat de vedetă pe canalul ei de IGTV și a avut un mare impact în rândul fanilor ei, multe mămici spunând că au urmat exemplul și au preparat rețetele pentru copiii lor.

„De când stăm acasă, petrecem mai mult timp împreună ca niciodată. Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în această perioadă în care am fost afecați de pandemie. Părinții ajung însă de multe ori în impasul de a nu mai ști ce să gătească pentru cei mici, să fie și delicios, și rapid, dar și sănătos. Eu vă propun trei rețete de deserturi delicioase care nu necesită multe ingrediente și care se și prepară rapid.

Tiramisu pentru copii

Ingrediente: 2-3 pișcoturi; 125 g iaurt cu o linguriță cu miere; sucul de la o jumătate de portocală; 1 banană.

Mod de preparare: Punem în pahar un strat de pișcot fărâmat. Amestecăm iaurtul cu sucul de portocală, punem un strat de banană și altul de iaurt deasupra. Apoi încă un strat de pișcot și gata!

Citește și: Cum a reușit Ela Crăciun să prevină colicile la cel de-al treilea copil

Ciocolată sănătoasă pentru copii

Ingrediente: o jumătate de avocado; o jumătate de banană; un vârf de linguriță de pulbere de roșcove, un îndulcitor natural cu gust de cacao.

Mod de preparare: Punem banana, roșcova și jumătate de avocado în blender. În pahar sau în forma dorită punem un strat de iaurt, altul de fructe de pădure sau mango și la final amestecul din blender. Rezultă o variantă de ciocolată delicioasă, fără cacao și zahăr.

Pancakes cu mere

Ingrediente: 1 gălbenuș de ou; 50 ml lapte; 50 grame pâine; 1 măr tăiat bucațele.

Mod de preparare: Le amestecăm pe toate și turnăm în tigaie în forme până se rumenesc ușor pe ambele părți', a explicat Ela Crăciun în filmarea postată pe pagina ei de Instagram.

Mai multe articole