A fost la un pas de a-si pierde copilul in doar o clipa. Cateva secunde ar fi putut face diferenta dintre viata si moarte pentru fetita ei, iar de atunci face tot ce poate sa raspandeasca acest mesaj, incat sa ajunga la cat mai multi parinti. Povestea ei cutremuratoare si sfaturile pe care le da sunt de luat in seama, pentru a putea invata din greselile altora.
Iata prin ce a fost nevoita sa treaca aceasta mama, pentru a invata o lectie dura:
„O voi pierde'
Am auzit un zgomot in baie. Baia in care fetita mea a cantat pana acum, tipand cu veselie „aproape am terminat baia, mama'.
Am lasat-o in cada golita, sa isi curete jucariile cat timp eu il imbracam pe fratiorul sau in camera alaturata. Lucruri pe care le-am facut de nenumarate ori inainte.
Ceva nu era in regula cu zgomotul. Era un sunet, dar nu suficient de tare. Zgomotele puternice sunt un semn bun la copii. Linistea nu e.
Era aplecata in cada, cu mainile deschise larg, cuprinse de panica, capul inainte si gura deschisa. Zgomotul ce iesea din gura ei era prea silentios.
Am luat-o si am intins-o repede pe burta si am inceput s-o lovesc pe spate din nou si din nou. Am bagat mana in gura ei si nu am simtit nimic.
Vedeam suferinta de pe fata ei si eram confuza. Stiam ca se ineaca, dar CU CE? Jucariile cu care ii fac baie nu sunt suficient de mari incat sa-i incapa in gura. Nici macar nu are obiceiul asta, nu-l avea nici cand era bebelus.
„Buzele devin vinete. O voi pierde.„
Am fugit. Am fugit cu fetita mea dezbracata si uda in brate, fara pantofi. Am tipat catre cel mic „Stai acolo! Ma intorc' si am fugit.
Am tipat. Am tipat mai tare decat am tipat vreodata. Am tipat si am fugit pe usa de la intrare, vizavi. Am tipat si am fugit pentru ca aveam nevoie de ajutor. Aveam nevoie sa sune cineva la ambulanta, iar eu n-aveam idee unde mi-era telefonul. Aveam nevoie sa-mi salveze cineva fetita.
Vecina de vizavi, bona de meserie, m-a auzit tipand. A deschis usa de cum m-a vazut.
„Cred ca se ineaca. NU poate respira, va rog ajutati-ma.'
Vecina mi-a luat fata in brate. Picioarele-i erau albe, buzele albastre si de-abia putea scoate un sunet.
A fost nevoie de o bataie mai zdravana pe spate si jucaria a iesit imediat. Nu era o jucarie de baie, nici macar nu stiam sa fi fost in cada.
Era o jucarie cu care fetita mea de 3 ani si jumatate se jucase de nenumarate ori si niciodata n-o bagase in gura.
Cumva ajunsese in gura ei si ii ramasese in gat. Jucaria asta aproape a omorat-o.
A tras aer puternic in piept si a inceput sa tuseasca. Bujorii i-au revenit in obraji si buzele au redevenit roz. S-a uitat la mine si a inceput sa planga. Am luat-o in brate cu tot corpul meu.
Nu am pierdut-o.
Insa as fi putut sa o pierd. Povestea asta s-ar fi putut termina diferit.
Ar fi putut trece mult timp pana sa-mi dau eu seama ce se intampla.
Frica mi-ar fi putut paraliza corpul si mintea, o reactie extrem de posibila.
Vecina mea incredibila ar fi putut fi plecata. Toti vecinii mei (unii fosti paramedici, altii fosti pompieri) ar fi putut fi plecati. As fi pierdut-o.
Nu scriu aceste randuri deoarece imi place sa retraiesc momentele alea ingrozitoare. Ele vor fi in mintea mea pentru mult timp de acum incolo, urmarindu-ma in ganduri, ziua si in vise, noaptea.
Scriu randurile acestea pentru ca vreau sa simtiti si voi. Vreau sa simtiti panica pe care am simtit-o si sa faceti ceva in sensul asta.
Nu toti parintii sunt la fel de norocosi sa aiba o vecina care e bona si are curs de prim-ajutor pentru copii finalizat.
Nu toti parintii stiu sa acorde prim ajutor, care sa le salveze copiii intr-o situatie limita.
Sper sa citesti randurile astea cu puls accelerat si cu lacrimi in ochi. Sper sa respiri usurata stiind ca fetita mea e bine, apoi mai sper sa iti ramana cuvintele astea in cap toata ziua.
Sper sa intri pe telefon, calculator, tableta si sa cauti un curs de prim-ajutor la care sa te inscrii.
Mai sper sa nu ai niciodata nevoie de el. Insa daca vei avea, sa stii ce e de facut.
Sursa text: scarymommy.com
Sursa imagine: Shutterstock