O fetiță de 11 luni a fost otrăvită de educatoare pentru că plângea prea mult

O fetiță de 11 luni a fost otrăvită de educatoare pentru că plângea prea mult

Caz șocant în Franța. O fetiță, în vârstă de 11 luni, din Lyon, a murit după ce a fost otrăvită de educatoare cu o soluție toxică.

Micuța Lisa a fost ucisă pentru că plângea prea mult, iar educatoarea nu a mai suportat să o audă.

În urmă cu o săptămână, fetița a fost găsită la creșa privată People & Baby’, din Lyon, inconștientă. Medicii au dus-o de urgență la spital, dar în ciuda eforturilor nu i-au mai putut salva viața.

Potrivit informațiilor apărute în presa locală, soluția cu care a otrăvit-o este pe bază de sodă caustică și se folosește pentru desfundarea și dezinfectarea țevilor.

Educatoarea ei, pe nume Myriam J. (27 de ani) a recunoscut câteva zile mai târziu că plânsul fetei a împins-o la gestul extrem.

Exasperată de plânsul fetiței, mai întâi a stropit-o, iar apoi a obligat-o să ingereze un produs caustic, notează presa internațională.

Femeia a fost arestată și acuzată pentru ucidere din culpă.

Foto – 123rf.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole