În timpul naşterii, perineul se deschide foarte mult pentru a lăsa bebeluşul să treacă, astfel încât muşchiul slăbeşte. În funcţie de fiecare femeie şi de factorii de risc legaţi de naştere, acest muşchi îşi va recupera în mod diferit funcţia. Dacă nu-şi recapătă tonicitatea aşa cum trebuie, riscurile apariţiei incontinenţei urinare la efort sunt frecvente, oricare ar fi elementul declanşator: tuse, strănut, râsete, mers. Mai ales femeile care au născut pe cale naturală mai mulţi bebeluşi cu greutate mare sunt expuse acestei neplăceri.
Starea perineului tău după naştere depinde de mai mulţi factori de 'risc' care l-au deteriorate mai mult sau mai puţin:
- un bebeluş mai mare de 3,7 kg
- un perimetru cranian de peste 35,5 cm
- apăsarea abdomenului
- utilizarea forcepsului
- incontinenţa în timpul sarcinii
- o a treia sarcină
În funcţie de aceşti factori de risc, este posibilă de acum înainte clasarea femeilor în trei grupe.
În prima grupă intră cele care au născut pe cale naturală, fără vreun factor de risc, şi cele care au avut o cezariană programată.
La vizita postnatală, ginecologul sau moaşa verifică perineul şi nu constată vreo anomalie. Femeia nu se plânge de scurgeri urinare. În această grupă intră aproape 30% dintre femei; pentru ele este de ajuns să-şi retonifieze muşchiul practicând în mod regulat acasă exerciţiile de contracţie recomandate.
Aproape 40% dintre femei prezintă atât unul sau doi factori de risc, cât şi semne clinice de scurgeri la efort. La vizita postnatală se constată că muşchii perineului şi/sau ai vaginului nu şi-au reluat funcţia normal. Această distensie lejeră poate duce la incontinenţă urinară ori la aere vaginale în timpul gimnasticii sau al raportului sexual. În aceste cazuri, exerciţiile de refacere sunt recomandate şi se dovedesc a fi eficiente după 15-20 de şedinţe, la două luni după naştere.
Cam 10-20% dintre femei sunt supuse mai multor factori de risc: au născut un bebeluş mare cu ajutorul forcepsului, le-a fost presat abdomenul (pentru a ajuta la ieşirea copilului) sau se află la a treia naştere. Perineul le-a fost deci deteriorat în mod grav, ceea ce provoacă fie aere vaginale, fie o senzaţie de apăsare abdominală asociată cu prolaps (coborârea organelor), fie o incontinenţă urinară puternică. Aceste probleme se tratează într-un fel anume după o serie de analize speciale: bilanţ perineal, examen radiologic, explorare urodinamică, ecografie. Este bine deci ca aceste femei să se adreseze unui kinetoterapeut sau unei moaşe specializaţi în patologia perineală pentru a începe un program de recuperare de lungă durată, care depăşeşte cu mult cele zece şedinţe prescrise de regulă. Se poate ajunge până la treizeci, patruzeci de şedinţe pe o perioadă de un an. Dacă acestea se dovedesc insuficiente, se poate recurge la tratament chirurgical.
Foto: shutterstock.com