Copilul a trecut de vârsta de un an şi aşteptăm cu nerăbdare primele lui cuvinte, căci e mare maestru în vocalize’. Nu e de mirare că ne îngrijorăm atunci când refuză să le rostească.
Limbajul uşurează procesul educaţiei şi al instrucţiei. Imposibilitatea de a comunica prin limbajul vorbit, precum şi defectele vorbirii produc de multe ori o stagnare în dezvoltarea personalităţii copilului, modifică relaţiile lui cu cei din jur, îl izolează şi îl împiedică în mare măsură să participe la joc şi la celelalte activităţi cu ceilalţi copii.
Este evidentă frustrarea unui copil care se loveşte la fiecare pas de deficitul în dezvoltarea limbajului, care îl împiedică să se apropie de ceilalţi.
Dezvoltarea vorbirii este legată şi de nivelul de dezvoltare a gândirii copilului.
În primele şase luni de viaţă, abilităţile de comunicare ale bebeluşului sunt în special non-verbale (zâmbitul, contactul ochilor sau întoarcerea în direcţia unei voci familiare), acestea semnalizând faptul că micuţul relaţionează cu mediul său social. Dupa aceea, comunicarea este continuată prin gângurit, vocalizare, pronunţarea unor silabe, apoi leagă silabele în cuvinte şi cuvintele în propoziţii – iniţial scurte, apoi mai complexe.
Un copil care are un vocabular limitat la sfârşitul celui de-al doilea an – dar este capabil să îşi comunice nevoile prin gesturi, să arate imagini din cărticele, să arate spre obiectele numite de adult şi să urmeze indicaţii simple – cel mai probabil nu are o întârziere semnificativă în dezvoltare, dar există totuşi o întârziere.
Când ne referim la întârzieri de vorbire la această vârstă ne gândim la o medie a dezvoltării limbajului vorbit la copii, dar întotdeauna trebuie să ţinem cont şi de particularităţile psihofiziologice ale fiecărui copil în parte, de istoricul lui medical şi familial.
Evaluând aceste întârzieri nu evaluăm numai performanţele verbale ale copilului, ci mai ales cât de mult înţelege copilul din ceea ce i se vorbeşte. De exemplu, deşi un copil de un an şi jumătate poate spune între 50-100 de cuvinte, el poate înţelege mult mai multe.
Gestica şi urmarea indicaţiilor care i se dau indică înţelegerea şi abilităţile de comunicare, şi atunci diminuăm îngrijorarea faţă de dezvoltarea întârziată a limbajului vorbit.
Îngrijorarea este justificată însă daca până la un an nu dă semne că ar înţelege ce i se spune, nu interacţionează în niciun fel când vorbim cu el, nu ne priveşte, ba chiar evită privirea, şi contactul fizic nu îi face plăcere.
Dacă până la un an jumătate nu a spus niciun cuvânt, iar până la doi ani nu comunică decât prin sunete şi gesturi sau pierde achiziţiile de limbaj căpătate până atunci, dacă până la trei ani nu se înţelege ce pronunţă sau foloseşte tot propoziţii din două cuvinte, atunci chiar avem motive să ne facem griji. Ce este de făcut? Când intervenim?
Cel mai bun moment este în jurul vârstei de doi ani jumătate – vârsta la care şi micuţii leneşi’ ajung să recupereze ce nu au reuşit să achiziţioneze până acum. Înainte de orice intervenţie recuperatorie, trebuie făcute verificările şi, eventual, tratamentele din sfera ORL.
Până la vârsta de doi ani jumătate cea mai bună modalitate de a ajuta copilul este de a-i vorbi, cânta, citi poveşti, de a-i pune întrebări deschise (nu închise, cu răspuns tip da’ sau nu’), a-l invita şi provoca la discuţie’, de a face gimnastică’ muşchilor implicaţi în vorbire (buze, obraji, limbă) prin a sulfa baloane de săpun, a ne maimuţări împreună emitând vocale, a umfla şi trage obrajii, a face diferite mişcări de mobilitate a limbii. Dar asta înseamnă a interacţiona zilnic cu copilul, nu a fi un spectator pasiv al dezvoltării lui.
Unul din patru copii vorbeşte mai târziu şi are nevoie de ajutor special pentru a recupera întârzierea în vorbire.
De ce se întâmplă? Uneori pentru că acesta este ritmul copilului, alteori, pentru că şi noi, cei din jur, îl ajutăm’ să nu se dezvolte corespunzător din acest punct de vedere.
Ereditatea (sunt şi alţi membri ai familiei care au vorbit mai târziu), temperamentul copilului (introvertitul) pot determina întârzieri nealarmante ale vorbirii. Anticiparea nevoilor copilului nu îi dă acestuia motivaţia de a verbaliza: vrei lăpticul?, uite lapticul…’
Băieţii sunt mai leneşi
La 18 luni, băieţii folosesc circa 30 cuvinte, iar fetele – circa 50 cuvinte.
Prematurii pot avea întârziere în vorbire până la vârsta de doi ani, deşi se ştie că în evaluarea dezvoltării unui copil născut înainte de termen luăm în considerare vârsta la care ar fi trebuit să se nască.
Gemenii
Comunică minunat nonverbal unul cu celălalt şi au tendinţa de a-şi stabili propriul limbaj codificat, numai de ei înţeles, încât pot uneori să aibă întârzieri de vorbire, mai ales că de multe ori se nasc înainte de termen, cu o greutate mai mică la naştere, uneori existând şi intervenţii medicale speciale la venirea lor pe lume – toate acestea pot întârzia într-o oarecare măsură limbajul.
Infecţiile cronice ale urechilor, care trenează luni întregi şi care apar mai ales în primul an de viaţă, când sunt puse bazele limbajului. Ele pot avea ca efect şi slăbirea auzului, şi întârzierea învăţării limbajului vorbit.
Foto: shutterstock.com