Toți părinții își învață copiii să nu primească dulciuri de la străini, dar aceasta nu este destul. Psihologul Cristiana Haica te sfătuiește cum să-ți ferești copilul de situații periculoase.
De pe la 4-5 ani, părinții încep să creadă că dacă cel mic e din ce în ce mai independent, el poate fi lăsat singur pe stradă. Fundamental greșit!
Deși la această vârstă copilul are capacitatea de a înțelege câteva reguli, nu se poate proteja de proteja de oameni intenționați, iar faptul că zona în care îl lăsăm liber e populată și circulată nu reprezintă o garanție pentru siguranța lui.
Toți părinții le spun copiilor „nu vorbi cu străinii, dar această regulă poate face uneori mai mult rău decât bine. Regula aceasta este destul de confuză, și este greu pentru un copil să înțeleagă care este un străin răuvoitor și care este unul de treabă, binevoitor.
Până la urmă, cine poate fi considerat un străin: și rudele pe care le vede foarte rar, și vecinii, și copiii adolescenți ai prietenilor de familie, și domnul care repară mașina lui tati?
În plus, părinții transmit copiilor lor mesaje contradictorii („nu vorbi cu străinii), dar încurajeaza exact acest lucru când își forțează copilul să interacționeze („nu-i spui sărut mâna doamnei?– pe care copilul o vede pentru prima oară…) sau „de ce nu răspunzi la ce te-a întrebat nenea?.
Ca să nu mai vorbim despre instructajul pe care copilul îl primește în caz de rătăcire sau când se afla în alt fel de pericol („roagă pe cineva – adică pe un străin – să te ajute!) și, desigur, nu și-ar dori ca micuțul lor aflat într-o astfel de situație să se teamă să ceară ajutorul cuiva.
Problema este ca regula „nu vorbi cu străinii creează falsa impresie că persoanele potențial periculoase sunt doar străinii, când de fapt realitatea arată că micuții sunt răpiți, atacați sau sunt răniți de oameni pe care ei deja îi cunosc.
În loc să le spunem copiilor că străinii sunt periculoși, mai bine le-am spune care sunt situațiile periculoase în care s-ar putea afla:
- Un străin le-ar putea cere ajutorul – să le arate drumul spre o anumită adresă sau să faca orice altceva pentru ei. Copiii trebuie responsabilizați de mici și noi ne luptăm cu asta, dar ajutorarea adulților (în afara membrilor familiei foarte apropiați) nu este treaba lor. Dacă i se întâmplă asta, copilul trebuie să plece imediat de lîngă acea persoană!
- Dacă un adult îi arată copilului o poză cu un animăluț, și îi cere să-l ajute să găsească animalul respectiv, copilul trebuie să știe că o va căuta întâi pe mami.
- Se poate întâmpla ca un adult pe care nu îl cunoaște să îl strige pe nume (nu ar trebui să scriem numele copiilor noștri la vedere pe hăinuță sau pe ghiozdan sau orice altceva de pe care poate fi citit de oricine). Copilul ar trebui să știe de la noi că și dacă un adult îl strigă pe nume nu înseamnaă că îl cunoaște și nu ar trebui să îi răspundă.
- Un adult cunoscut sau nu îi spune copilului că există o urgență în familie și că ar trebui să îl însoțească – 9 din 10 copii tind să plece cu persoana respectiva.
Trebuie să îi explicați copilului să nu însoțească pe nimeni care i-ar spune că s-a întâmplat ceva rău cu mami, tati sau cineva din familie, chiar dacă li se arată o insignă de poliție sau pompieri. Alternativa ar fi să meargă la profesoara de la grădi sau scoală, sau la cineva din familie care să poată confirma povestea persoanei respective; sau, dacă are telefon și știe să-l folosească, să sune la părinte sau la cineva apropiat.
- Cineva vrea să îi facă o poză – asta este foarte tentant pentru copii, care adoră să li se dea atenție. Învață-l că aceasta este o situație forte periculoasă și trebuie să plece imediat de acolo.
Page: 1 2