Comportamentul social al copilului începe din momentul în care vine pe lume. Modul în care părinţii interacţionează cu bebeluşul îl învaţă pe acesta la ce să se aştepte de la oameni.
Primul prieten al copilului tău eşti tu, mami sau tati – fiindcă după ce vine în lumea asta mare şi gălăgioasă, prima şi cea mai importantă persoană pe care copilul se bazează necondiţionat eşti tu.
Tu eşti principala lui sursă de confort, te caută peste tot pentru că îţi poate recunoaşte vocea din toate cele din jur – încă de pe când era în burtică.
Un pas mai departe în dezvoltarea acestui comportament este privirea şi recunoaşterea feţelor, căci bebeluşii parcă ar fi genetic programaţi să fie atraşi de feţele umane, fie ele adevărate, fie din poze, reviste sau filme.
Primul an de viaţă
Acum prietenii micuţului tău sunt copiii cunoscuţilor tăi, ai rudelor voastre, cu care vă întâlniţi ocazional. Faptul că tu îl faci să se întâlnească mai des sau mai rar cu aceşti copii nu înseamnă că se vor împrieteni sau că va renunţa la jucăria pe care o ronţăie între dinţi sau la lopăţica din mânuţă pentru a se juca cu ei.
Deoarece, la această vârstă, copiii nu ştiu şi nu înţeleg ce înseamnă să împarţi cu cineva, să fii prieten cu cineva, ei au o regulă simplă: ce-am găsit e al meu’. Trebuie să îl înveţi încet, încet să împartă jucăriile.
Până la doi ani
Majoritatea copiilor ştiu deja să vorbească, aşa că este momentul să îi învăţăm pe cei mici să îşi exprime sentimentele eficient (bucurie, tristeţe), să spună te rog’, să nu mai lovească sau să smulgă jucăriile din mâna celorlalţi.
Nu trebuie nici să exagerăm cu socializarea, o oră de activităţi lângă ceilalţi copii este suficientă pentru a ne atinge obiectivul, socializarea urmând a fi alternată cu alte activităţi (colorat, modelat sau orice alte activităţi individuale).
De asemenea, stai pe aproape în cazul în care ar putea apărea altercaţii între copii, fiindcă este o vârstă foarte potrivită pentru a-i da primele lecţii legate de maniere.
La această vârstă, copiii nu se joacă cu ceilalţi (deşi par extrem de fericiţi la copii’, ci alături de ceilalţi, părând a se ignora reciproc, interacţionând doar la nivel de schimb de jucării, aceasta după un prim contact încărcat de curiozitate, când se studiază şi uneori încearcă să se ia de mânuţă sau să îşi atingă faţa).
Joaca în paralel, cum mai este numit acest tip de interacţiune a copiilor de vârstă preşcolară, este laboratorul’ în care copilul începe să experimenteze relaţiile mai complexe de prietenie de mai târziu, cum să facă faţă emoţiilor mai complexe, exersarea vorbirii, învăţarea de noi abilităţi.
Până la trei ani
Mulţi dintre pitici ajung să frecventeze grădiniţa, şi aşa apar primele prietenii. Prieten este acum cel care preferă să se joace cu aceleaşi jocuri sau jucării, cel care râde împreună cu copilul la aceleaşi ghiduşii sau, de ce nu, cineva cu o personalitate total opusă: un taciturn, introvertit, cu un copil în permanentă mişcare, ei potenţându-se reciproc. Aceste prietenii nu durează de obicei, decât dacă şi părinţii le încurajează.
Până la patru ani
Încep să se organizeze găşti’, grupuri destul de fluide în ceea ce priveşte compoziţia’.
Intrarea în grup este foarte simplă: Bună, eu sunt Andrei, vrei să fim prieteni?’, iar ieşirea – la fel de necomplicată: Nu mai sunt prieten cu tine’.
Cum putem să îl ajutăm să îşi facă prieteni? Dă-i idei de jocuri pe care să le propună celorlalţi, încurajează-l să intre în jocurile în desfăşurare ale altor copii, eventual, orice crezi tu că l-ar putea ajuta să-i atragă pe ceilalţi. În anumite limite, desigur, fără a-l învăţa să mituiască copiii!
Până la cinci ani
Este momentul să fim atenţi care sunt criteriile de selectare a prietenilor – ce nevoi îi satisfac copilului aceşti prieteni, cum ştie el să le fie prieten.
Căci, dacă micuţul îi alege numai pe cei ai căror părinţi le oferă celor din gaşca copilului lor recompense materiale de orice fel – avem un oportunist sau noi am greşit undeva.
Dacă îi alege numai pe cei mai mici, pe care îi poate conduce cum doreşte el, avem un copil care nu are încredere în el şi care nu ştie să piardă sau să împartă.
Dacă el este executantul în grup, ciuca bătăilor şi a glumelor celorlalţi, avem un clovn cu stima de sine scăzută. Copiii trebuie să înveţe acum de la părinţii lor cum să îşi aleagă prietenii, aşa încât să se simtă bine şi apreciat lângă ei.
Dificultăţi în a-şi face prieteni
Dacă celui mic îi este greu să-şi facă prieteni, evită să jigneşti alţi oameni sau să le pui etichete (tăntălăul’, timidul’, agresivul’). Începe prin a ajuta copilul să socializeze cu copii mai mici (care îl vor urma admirativ), mai mari decât el (care îl vor proteja), apoi cu copii de aceeaşi vârstă.
Nu insista pe ideea de a-şi face prieteni, deoarece copilul va fi dezamăgit nu doar că nu reuşeşte, ci şi că te dezamăgeşte.
Analizează modelul social pe care chiar tu îl oferi copilului tău:
- ai prieteni?
- ce fel de oameni sunt ei?
- pe ce criteriu îţi alegi prietenii?
- îi vorbeşti de rău după ce vă despărţiţi?
- eşti o persoană retrasă?
- nu vă calcă numeni pragul?
Caută ajutor profesionist dacă micuţul este extrem de retras.
Când copiii se ceartă
- Fii alături de copil, nu minimaliza situaţia, ascultă ce are de spus, eventual împărtăşeşte-i din trecutul tău situaţii asemănătoare.
- Nu-l ponegri pe celălalt copil; de cele mai multe ori, copiii se împacă.
- Dacă copilul tău e de vină, spune-i că nu eşti încântată de felul în care a procedat.
- Întreabă-l cum s-ar fi simţit, dacă ar fi fost tratat cum l-a tratat el pe celălalt copil.
- Reaminteşte-i că te aştepţi de la el să se poarte frumos, dar să nu accepte să fie umilit de ceilalţi.
Copilul timid
Ţine minte că nu numărul prietenilor contează, ci calitatea lor. Când copilul este timid, un singur prieten bine ales este suficient.
Pentru copilul sub trei ani, organizează mici grupuri de joacă cu bebeluşi şi copii mici, care îl vor ajuta pe copilul tău să se simtaăbine alături de ei.
Are trei-cinci ani? Pune-l să aleagă câteva jocuri pe care să le propună copiilor când vin pe la el. Nu invita grupuri mari de copii – unul, timp de o oră, e ok.
Pe cel de cinci-şapte ani, înscrie-l la cursuri de dans, karate, artă plastică, dar care să organizeze activităţtile în grupuri mici. Nu insista să îţi facă prieteni de aceeaşi vârstă.
Probleme
Copilul care nu ştie să împartă are nevoie de prieteni mai mici (care poate s-ar lăsa mai uşor dominaţi) sau mai mari (care preiau conducerea jocului şi pot oferi un model de comportament).
În cazul copilului care rămâne mereu pe dinafară’, e bine să intervii şi să stabileşti de la început regulile jocului, care îi va include obligatoriu pe toţi copiii prezenţi în grupul respectiv.
Copilul care nu se dezlipeşte de tine trebuie pregătit din timp pentru evenimentele sociale la care va participa, povestindu-i cine şi ce urmează să se întâmple acolo.
Adu cu tine jucării sau gustări pe care să le împartă cu ceilalţi copii la sosire, sau joacă-te şi tu cu copiii două-trei minute, până se acomodează şi al tău.
Nu sări numaidecât în ajutorul copilului când întâmpină dificultăţi cu ceilalţi copii, lasă-l un timp să încerce să se descurce.
Foto: shutterstock.com