Limita intre iubire si rasfat

85880645 - happy education and childhood concepts with an adorable 7-year old boy holding a golden king crown on his head as a wise spoiled child, white background

Este un copil rasfatat, face numai ce vrea el’, Doar pe el il avem, i-am oferit totul, e rasfatat din cale afara’, Este foarte obraznic, e numai vina parintilor ca l-au rasfatat’.

Iata doar cateva din efectele rasfatului asa cum le auzim venind din partea parintilor sau a celor ce se ocupa de copii.

Insa ma intreb in acest articol alaturi de voi ce este de fapt rasfatul si care sunt conotatiile lui psihologice. Cum apare el, cand, care sunt limitele lui?

Un copil este rasfatat atunci cand i se ofera prea multa iubire, cand i se ofera tot ce isi doreste, cand nu exista nici un fel de refuz. Oare cantitatea este cea care genereaza rasfatul sau modalitatea in care copilul transforma ceea ce primeste de la parinti, ii acorda o valoare?

Winnicott, un psihanalist celebru care s-a preocupat si a scris mult despre psihologia copilului, spunea ca mama este cea care daruieste copilului ei ingrijirea si sprijinul esential in incercarea lui de a-si construi o legatura cu lumea exterioara si de a asimila aceasta legatura si in lumea lui interioara.

El numea aceasta mama una suficient de buna’ care poate oferi copilului sau dragoste, protectie, securitate, dar in egala masura ii poate oferi frustrarea de a se descoperi pe sine insusi ca fiind o fiinta separata de ea, de a-si creea propria identitate, de a fi singur uneori, de a se increde ca celalalt exista chiar si cand nu este prezent fizic.

Iubirea este oferita neconditionat si ea este garantul legaturii care ofera siguranta si creeaza copilului capacitatea de a deveni autonom.

Rasfatul apare cel mai adesea atunci cand mama este cuprinsa de neincredere, de indoiala ca ofera suficient, de dorinta de a oferi copilului din ce in ce mai mult.

In aceste conditii, ceea ce se transmite copilului nu este acest din ce in ce mai mult’ ci tocmai neincrederea, teama, indoiala, angoasa. Si hranindu-se’ cu ele, copilul le va purta cu el insusi si nu va reusi sa le traduca sau sa le transforme, pentru ca mama este cea care le-a daruit intr-o forma de neinteles.

El va avea nevoie sa fie din ce in ce mai mult iubit pentru a scapa de ele, insa aceasta iubire nesigura nu va face decat sa le creasca in intensitate.

Acest tip de legatura va da nastere unui copil adeseori tiran’ care va pretinde sa i se ofere tot ceea ce cere, aceasta nevoie imperioasa de a primi nefiind altceva decat o modalitate de a-si calma sau diminua propriile temeri sau angoase. Este un schimb care incearca sa reumple schimbul initial care a fost deficitar.

Golul resimtit in acest plan interior, va incerca sa fie compensat de copil pe plan exterior, cerand tot felul de obiecte materiale: jucarii, haine, dulciuri etc. Insa cu cat aceste obiecte se vor inmulti, cu atat nevoia de ele va fi mai mare pentru ca aportul lor este nesatisfacator.

Ne putem intreba ce oferim copilului si mai ales ce transmitem cu ceea ce oferim?
Spuneam mai sus ca iubirea este oferita neconditionat, insa ea presupune in egala masura reguli si interdictii. Ele sunt cele care permit o delimitare, un proces de separare in care membrii unei familii se diferentiaza unii de altii.

Prin intermediul lor apar diferente de sex, diferente de generatii, copilului i se atribuie un loc unic si irepetabil in genealogia familiei. Ele sunt un organizator al functionarii familiale.

Regulile impun intr-un mod clar si de necontestat interdictii. Esentiale pentru nasterea si supravietuirea unei familii, interdictiile apar tocmai pentru a permite convietuirea, ele nu au rolul de a infrana si de a inchide circuitul creator si libertatea unei familii, ci de a asigura tocmai dreptul ei de a beneficia de ele.

Regula si interdictia impun fiecaruia sa respecte dreptul la viata al celuilalt, dreptul la a fi liber, la a gandi despre sine si pentru sine, la a se manifesta fara ca manifestarile sale sa il puna in pericol pe el sau pe celalalt.

Lipsa lor aduce cu sine haos, confuzie, teama, suferinta si nu permite familiei sa dea nastere fiecareia dintre membrii ei, ci doar condensarii lor intr-unul singur in care nu se mai cunosc limitele, in care nu se mai recunosc diferentele, in care nu mai exista individual, ci doar colectiv.

Regula asigura identitatea, recunoasterea si afilierea copilului la grupul deja existent si confera siguranta.

Text: Cristina Calarasanu, psiholog
Foto: 123rf.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole