În loc de gluten

Dureri abdominale, gaze, balonare, crampe, greaţă, constipaţie sau diaree, migrene, dureri articulare și de tendoane, schimbări de dispoziție, stare de oboseală, amețeli – acestea sunt doar câteva dintre simptomele intoleranței la gluten, afecțiune de care suferă din ce în ce mai mulți oameni, fără să știe chiar.

Cazurile de intoleranță la gluten sunt din ce în ce mai răspândite și în rândul copiilor, care au nevoie de meniuri speciale încă de la introducerea alimentelor solide, o dată cu începerea diversificării. O dietă fără gluten este o provocare pentru multe mămici, dat fiind că de la pâine și biscuiți, până la paste, o mulțime de produse au în componență grâul, cereală care conține gluten. Din fericire, există alternative la grâu, griș și alte alimente de bază, dar care conțin gluten. Uite ce ar trebui să introduci în meniul tău și al celui mic, pentru a evita toate simptomele neplăcute asociate cu intoleranța la gluten.

 

Amarant

Are mai multe proteine decât orezul, grâul, ovăzul sau secara și este singura cereală care conține lizină, o proteină de înaltă calitate. Este, practic, o sursă de proteine completă, putând fi folosită atât de cei care au intoleranță la gluten, dar și de adepții stilului de viață vegetarian.

Hrișcă

Vitaminele B1, B2, B3 si B6, fierul, zincul, potasiul, magneziu și manganul se găsesc în cantități importante în hrișcă. Hrișca nu conține gluten, în schimb, furnizează organismului vitamina E, seleniu, quercitină și proteine de înaltă calitate.

Porumb

Evitat de mulți pentru că ‘îngrașă’, porumbul este foarte bogat în complexul de vitamine B, în special Tiamină și Niacină. Bogat caloric, porumbul acoperă mare parte din doza zilnică necesară de acid folic și vitamina E, antioxidantul esențial pentru creștere și care protejează corpul în fața infecțiilor. Porcumbul mai conține și o mulțime de minerale (magneziu, zinc, fier, cupru), precum și seleniu, greu de găsit în alte alimente și esențial pentru buna funcționare a creierului.

Mei

Menționat și în Biblie, ca ingredient pentru pâinea nedospită, meiul a fost aliment de bază în Europa înainte de introducerea cartofilor și pormubului și este folosit și astăzi în India la producerea pâinii. Foarte bogat în complexul de vitamine B, dar și în magneziu, fier și potasiu, meiul este o sursă bună de fibre și proteine.

Quinoa

Bogată în proteine și aminoacizi, quinoa era considerată de incași plante de aur și era folosită în timpul ceremoniilor sacre. Specialiștii NASA au trecut-o pe lista plantelor de cultivat în spațiu, datorită bogăției în nutrienți, dar și a faptului că este o plantă care crește chiar și în condiții vitrege și se adaptează repede la solurile dificile. Quinoa este bogată în proteine, fier, calciu, potasiu, fosfor și cupru și are proprietăți antiinflamatorii, antivirale, anticancerigene, fiind si un antidepresiv natural.

Manioc

Maniocul este considerat cartoful continentului negru, rădăcinile fiind foarte bogate în hidraţi de carbon, în principal amidon. Pudra realizată din manioc (tapioca) nu contine prea multe vitamine, cu excepția vitaminei B9 (acid folic), în schimb este bogată caloric și în carbohidrați sănătoși, precum și acizi grași esențiali – omega 3 și omega 6 și calciu. Brazilienii folosesc tapioca în loc de făină de grâu, pentru a face prăjituri, pâine, clătite sau pandișpan

foto Shutterstock

Mai multe articole