Mamă de fată – 10 reguli de urmat! | VIDEO

Ești mamă de fată? Urmează aceste reguli pentru a avea o fetiță fericită care se va transforma într-o femeie puternică și independentă. 

Fiecare părinte își crește copilul cum vrea, cum crede sau cum poate, dar dacă ar fi să existe câteva reguli (chiar nescrise) pe care să le urmezi, cam așa ar arăta decalogul pentru o mamă de fată – acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să i le insufli încă de când este mică!

1. Să fie cochetă, dar nu ‘fițoasă’

O fată nu trebuie crescută ca un băiat. Învață-ți fetița să fie cochetă, curată, elegantă, dar nu-i încuraja mofturile. De la haios la ridicol e un singur pas – când vezi fetițe de 2 ani cu ojă pe unghii sau copile de 7 ani cu suvițe proaspăt vopsite la cel mai celebru stilist din oraș.

2. Să fie empatică

Învață-ți fetița să fie empatică, să nu arunce cu răutăți, să se pună în locul și în pielea celorlați, mai puțin norocoși decât ea. Fii un model pentru ea, arată-i cum să fie darnică, faceți împreună fapte bune (de la donarea unor jucării sau a unor hăinuțe care nu-i mai vin, până la implicarea într-un proiect în beneficiul unor copii bolnavi,  de exemplu).

3. Să fie independentă

E un paradox, mămicile vor fetițe puternice și independente, dar încurajează vechile sisteme de gândire în care el, băiatul/bărbatul/prințul din povești vine să le salveze. Fetița ta trebuie să știe să se descurce pe picioarele ei, iar când partenerul potrivit va apărea peste ani, va forma un cuplu fericit împreună cu el tocmai pentru că nu-l va alege din nevoia de sprijin financiar, nu va fi fetița neajutorată care va avea nevoie să fie salvată, ci doar îl va dori în viața ei.

4. Să fie puternică, dar nu (prea) mândră

Este o dovadă de putere să ceri ajutor când ai nevoie. Învață-ți fetița să fie puternică, dar nu mândră, să ceară ajutorul atunci când va avea nevoie, să nu încerce să ducă întreaga povară a lumii pe umerii ei, așa cum am fost noi crescute să o facem (noi ne dorim să fim mamele ideale, soțiile perfecte și să ne achităm fără reproș de toate obligațiile de la birou, dar uneori, această povară este prea mare și grea de dus).

5. Să fie creativă

Nu trebuie să deseneze frumos sau să croșeteze botoșei, dar încurajează creativitatea fetiței tale, sub orice formă ar fi ea. Las-o să picteze pe pereți (stabiliți un perimetru limitat înainte), dacă are această aptitudine, încurajează-i imaginația.

Page: 1 2

Mai multe articole