Micile demoazele

Au cel mult 1,20 m, insa deja poarta mese colorate, tricouri pana la buric si unghii lacuite. Suntem noi depasite sau fetitele de azi chiar exagereaza cu cochetaria?

Exista destule femei tinere care nu sunt adeptele machiajului. In schimb, cele mai multe preadolescente sunt experte in domeniu! Ce e de facut daca fetita ta e prea cocheta pentru varsta ei?

La una dintre petrecerile la care am fost invitata, erau si cativa copii de 8-10-11 ani, mai ales fetite. Fetite pentru noi, adultii, insa dupa aspect adevarate „bombe sexi in miniatura.

Cu suvite colorate, fardate, cu unghii lacuite si tricouri pana la buric, copilele erau mai familiarizate cu moda si cosmetica decat mamele lor.

Mi s-a parut de un prost gust desavarsit ca o fetita de clasa I sa aiba unghiile facute si buzele rujate, iar cand am aflat ca era fiica uneia dintre cele mai distinse doamne prezente, n-am mai inteles nimic – fireste, imi trecuse prin cap ca fata face ce vede acasa…

Ca mama de baiat, m-a socat acest lucru, baietii de varsta asta fiind si ei preocupati de „look-ul lor, dar asta insemnand adidasi, role de marca si… cam atat. Apoi am urmarit jocul copiilor: baietii se jucau cu jocuri video, se urmareau, tinand in mana pusti cu luneta bine imitate ori se jucau de-a v-ati ascunselea.

Fetele, in schimb, ignorate de baieti, se adunau cate doua, cate trei, susoteau, chicoteau, se uitau in directia in care se jucau baietii. E stiut faptul ca fetele se maturizeaza mai repede decat baietii.

Oare stilul lor de a se imbraca se incadreaza in aceasta maturizare? In cartile de specialitate, aceste copile imbracate provocator sunt numite „Lolite – termen contestat de unii psihologi, potrivit carora dorinta lor de a se imbraca sexi nu are a face cu trezirea sexualitatii, ci cu dorinta de a fi ca adultii.

Ele se imbraca la fel ca Britney sau alt idol al copilariei, pentru ca sunt cele mai apropiate de varsta lor, nu pentru ca se imbraca sexi. Si, in nici un caz, pentru a provoca barbatii maturi – ca eroina romanului de Vladimir Nabokov!

La televizor si in reviste vedem numai fete tinere si frumoase, fenomen perceput de persoanele mai mature drept o presiune facuta asupra lor pentru a ramane vesnic tinere, indiferent de efort. Faptul ca fetitele aspira sa arate ca frumoasele din cadrele seducatoare reprezinta oare o alta latura a aceluiasi fenomen?

Posibil, mai ales daca ne gandim ca mamele nu se opun (sau daca da, nu suficient!) acestei tendinte a fiicelor, ba unele chiar o incurajeaza.

De ce? Din dorinta ca odraslele sa nu indure aceleasi frustrari pe care le-au indurat ele, care au crescut intr-o uniformitate cenusie si impusa. Altele, doar ca sa nu-si supere fata cu un refuz sau pentru ca, pur si simplu, nu-si dau seama cat de nepotrivita este tinuta celei mici.

Page: 1 2 3

Mai multe articole