Dr. Mihai Craiu, despre sindromul inflamator Kawasaki: „Nu știm dacă este produs de SARS-CoV-2, dar știm că nu e contagios”

copil

Medicii din Marea Britanie se tem că SARS-CoV-2 poate provoca la copii un sindrom inflamator, fără simptomele cunoscute de COVID-19.

Societatea Pediatrilor de terapie intensivă a descoperit la copiii din Marea Britanie o formă de sindrom inflamator care ar putea fi provocat de SARS COV 2 sau, și mai grav, de un alt microb încă neidentificat. Membrii colegiului regal pentru pediatrie și sănătatea copilului spun că sindromul inflamator ar putea fi o altă formă de manifestare a bolii sau sunt afecțiuni care fac un organism tânăr să fie mai vulnerabil în față virusului.

Citește și: Primul bebeluș din România infectat cu coronavirus s-a vindecat

Medicul pediatru Mihai Craiu a încercat să clarifice această problemă, într-o postare pe rețelele de socializare, unde a vorbit despre „sindromul Kawasaki’, așa cum se numește afecțiunea sesizată de doctorii britanici.

„Sindromul Kawasaki (KS) este o vasculită foarte rară, care afectează vasele mici de (arteriole și artere mici, cum ar fi arterele coronare din inimă). KS apare in medie la 8 până la 67 din 100.000 copii, de obicei cu vârsta sub 5 ani. Boala are o frecvență mai mare la copiii de origine asiatică

Boala este cunoscută de peste 50 de ani, de aceea este citată in toate tratatele de pediatrie. KS nu este o noutate și are elemente clare pentru diagnostic:

  • febră de obicei înaltă si care durează peste 5 zile, în ciuda antitermicelor utilizate. Aceasta durează mult mai mult decât febra din infecții obișnuite, in medie 2 săptămâni;
  • conjunctivită acută nonsupurativă;
  • adenopatie laterocervicală (ganglioni măriți de volum în zona gâtului din care cel puțin unul trebuie sa fie cat o măslină, >1.5cm diametru);
  • limbă zmeurie, buze umflate si având fisuri/crăpături ale mucoasei;
  • edem al extremităților (mâini și picioare);
  • erupții pe piele – particulare sunt reactivarea locului de vaccinare BCG si eritem perineal si al organelor genitale externe – vezi poza din grupul de imagini din stânga.

Citește și: Ce sunt „Degetele Covid-19′? Cel mai nou simptom al coronavirusului e întâlnit mai ales la copii

De asemenea, după un timp de evoluție al bolii, pot fi observate descuamări ale pielii pe degete (la extremități) și alte modificări mai rare. 25% din copii pot face dilatații (anevrisme) ale vaselor (mai ales coronare)', a explicat medicul.

Dr. Craiu recomandă părinților să-i ducă pe cei mici la spital în cazul în care observă simptomele enumerate mai sus.

„Dacă apare o boală ce seamănă cu sindromul Kawasaki, trebuie mers la spital deoarece tratamentul precoce poate vindeca boala, în cele mai multe cazuri. Există numerosi copii tratați cu succes, în România. Sindromul Kawasaki este foarte rar și probabil ar fi apărut și fără pandemia COVID-19 niște zeci de cazuri, în lume, în luna aprilie.

Nu știm încă dacă acest sindrom rar este produs de SARS-CoV-2 dar știm că apare ca urmare a unei inflamații de la nivelul arterelor, deci nu este o boală contagioasă! Avem răbdare si respectăm regulile!', a încheiat medicul pediatru.

Citete și: Medici ginecologi: Femeile însărcinate sunt mai vulnerabile la coronavirus’

sursa foto – 123rf.com

 

Mai multe articole