Ministrul Muncii, despre indemnizatia mamelor: Puteam sa nu o mai dam deloc

In urma aprobarii OUG 55/2017, care plafoneaza indemnizatia maxima pe care o mama o poate primi in concediul de crestere a copilului, Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a precizat ca indemnizatia nu este o obligatie a statului si ca ar fi putut sa o si elimine, potrivit Digi 24.

„Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizația de creștere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile ca să-și crească acești copii în perioada în care nu lucrează. Deci, nu avem ce să vorbim aici de principiul contributivității, iar plafonul este maxim din Uniunea Europeană.

Puteam să-l facem și mai jos. Puteam să facem ca în țări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar n-am făcut-o. Am plafonat la 1.800 de euro.

Din punctul nostru de vedere, este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă și în Germania și este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcție de venituri’, a explicat Lia Olguta Vasilescu in sedinta Comisiei de munca de la Senat.

Ministrul a tinut sa argumenteze si cu faptul ca persoanele afectate de aceasta plafonare nu sunt numeroase: cca 1000 de persoane vor incasa o indemnizatie pentru cresterea copilului mai mica in urma acestei decizii.

Un alt argument pentru plafonarea indemnizatiei pentru mame sunt sumele pe care statul ajunsese sa le plateasca lunar: pana la 3500 de euro.

Nu sunt foarte multe persoane afectate. Este vorba de 1.000 de persoane. Nu am făcut această OUG pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, așa cum era, dădea naștere la tot felul de inechități (…). Ajunsesem să plătim statul român indemnizații de 35.000 de euro lunar și asta pentru că, așa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese și ilegalități’, a adaugat ministrul Muncii.

La polul opus insa, Florina Presada, senator USR, sustine ca plafonarea indemnizatiilor este o incalcare a principiului contributivitatii.

„Înțeleg că trebuie să reparăm niște inechități existente atunci când vine vorba de aceste indemnizații, dar se pare că nu așa reușim să o facem. Problema s-ar putea să nu fie la cât încasează unii dacă au contribuit, ci la cum contribuie cei care vor beneficia de această indemnizație. În expunerea de motive se spune că dreptul acesta nu este unul contributiv, însă fix asta reglementăm în acest moment și fix asta reglementează legea privind creșterea copilului. În acest moment, dacă ai contribuit, beneficiezi de această indemnizație. Tocmai, trebuie să respectăm acest principiu al contributivității. Dacă ne dorim să reglementăm niște efecte adverse, produse de această formulă de contribuție, ar trebui să lucrăm la formula de contribuție și la formula de calcul a acestei indemnizații. Limitând sau plafonând această indemnizație, încălcăm principiul contributivității’

Sursa imagine: 123rf

Mai multe articole