Nastere – Cum previi infectiile sanilor in timpul alaptarii

Mastita este o infectie stafilococica ce poate aparea la sanii femeilor care alapteaza, din cauza infectarii mameloanele crapate, rezultand abcese dureroase.

Proaspetele mamici care alapteaza se tem cel mai mult de mastita, infectie a sanilor cu simptome asemanatoare gripei si care provoaca o umflatura rosie, tare si dureroasa in sanul afectat.

Simptome

Sanul este dureros, rosu, umflat, mult mai cald decat de obicei

Sensibilitate la palpare

Astenie

Febra

FrisoanE

Cresterea pulsului (peste 100 de batai pe minut)

O scurgere galbuie si densa de la nivelul mamelonului

Ganglionii axilari de partea sanului afectat sunt crescuti in volum si sensibili.

Tratament

Mastita este de cele mai multe ori tratata cu antibiotice. Este indicat sa alaptezi in fiecare zi si sa golesti sanul infectat pentru ca acest lucru previne agravarea infectiei.

Sfaturi pentru a-ti proteja sanii de infectii 

Masarea sanilor

Masarea sanilor ajuta laptele sa circule mai bine. Fa miscari usoare in timp ce copilul suge la san, iar spre sfarc maseaza mai cu fermitate, fiind atenta sa descoperi posibile zone tari.

Sfarcurile crapate si dureroase

Pielea crapata reprezinta un punct de intrare al bacteriilor in organism si e important sa ai grija de ele. Daca sfarcurile sunt dureroase/ crapate, incearca sa-ti hranesti copiii din ambii sani, chiar daca e dureros.

Mese regulate

Hranirea neregulata a bebelusului este factorul principal pentru infectarea sanilor. Sanul se umple cu lapte, care, neconsumat, stationeaza in canalul mamar si se infecteaza.

Verifica pozitia copilului

Cand copilul nu suge corect, sfarcurile se crapa, iar bacteriile patrund in san si duc la infectii.

Poarta haine largi si din bumbac

E bine sa porti haine confortabile, din bumbac moale pentru a preveni infectiile. Incearca sa renunti la sutien atunci cand iti permiti. Sutienul inhiba curgerea laptelui prin san si astfel se poate ajunge la blocarea canalului.

Hidrateaza-te

Ai nevoie de multe lichide cand alaptezi si este foarte important sa eviti deshidratarea, care favorizeaza infectiile.

Daca ai simptome de mastita care nu dispar in 24 ore, se recomanda consultul unui medic. Mastita netratata poate duce la interventie chirurgicala.

 

Text: Iulia Sandu

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe articole