Nașterea înainte de termen – cauze, riscuri, tratament

Travaliul care se declanșează înainte de a 36-a săptămână de sarcină este considerat prematur.

Chiar dacă unii medici prescriu tratament ori de câte ori viitoare mamă acuză contracții ritmice, persistente, câteodată ele pot fi chiar contracții care apar înaintea travaliului, sau semne Braxton Hicks. Travaliul prematur se poate declanșa fără niciun fel de contracții prealabile. Iată care sunt unele dintre cele mai comune semnale că intri în travaliu:

  • durere în partea dorsală inferioară, presiune sau senzație de greutate în pelvis
  • crampe similare celor menstruale, regulate și dureroase
  • scurgeri vaginale roșietice sau maronii
  • scurgeri apoase, un șuvoi brusc sau scurgeri continue timp de câteva ore.

Dacă ai vreunul dintre aceste simptome, anunță-ți imediat medicul.

 

Nașterea înainte de termen poate fi diagnosticată cu certitudine în cazul în care colul viitoarei mame a început să se subțieze ori să se dilate. Aceste schimbări ale colului pot fi identificate și măsurate cu ajutorul ecografului. Dacă treci prin astfel de schimbări, însoțite sau nu de contracții, medicul tău va încerca să oprească travaliul până când copilul va ajunge la o vârstă gestațională mai sigură – 36 de săptămâni sau mai mult.

Nașterea înainte de termen este întâlnită mai ales în cazul sarcinilor multiple. Frecvența în cazul gemenilor este de 50%, iar cu mai mulți copii – de peste 70%. Perioada de gestație a gemenilor este cuprinsă între 35 și 37 de săptămâni.

Femeile care sunt suspecte de naștere înainte de termen, pot fi identificate frecvent cu ajutorul unui test pentru fibronectina fetală, o glicoproteina produsă în timpul sarcinii, dar care, în mod normal, nu apare în vagin după 22 de săptămâni. Între săptămânile 22 și 34, se recoltează un frotiu de secreții ale colului uterin, în acelși fel ca la testul Papanicolau. Dacă testul pentru fibronectina fetală este pozitiv, există riscul ca membranele să se rupă, astfel declanșându-se travaliul prematur.

 

Cauzele nașterii premature

Deoarece nu putem ști cu precizie ce anume declanșează travaliul, e greu de spus de ce uneori el începe mai devreme. Se știe doar că riscul statistic este crescut atunci când:

  • există sarcină multiplă (gemeni, tripleți sau mai mulți copii)
  • când bebelușul are o malformație
  • când mama suferă de dependență de alcool, droguri sau are o boală cronică
  • au mai fost cazuri de pierdere a sarcinii sau de naștere înainte de termen
  • există o problemă a uterului, a colului sau a placentei. Dar, câteodată, se întâmplă ca o femeie cu o sarcină sănătoasă și fără factori de risc să treacă printr-o naștere înainte de termen.

 

Riscuri:

Deşi neonatologii au ajuns la performanţe remarcabile în ceea ce priveşte prematurii, sechelele prematurităţii, imediate şi pe termen lung, nu sunt de neglijat:

  • paralizie cerebrală
  • hipoacuzie
  • deficite de vedere
  • epilepsie
  • coeficient de inteligenţă scăzut
  • greutate sub normal
  • înălţime sub normal
  • deficite motorii
  • deficite adaptative
  • probleme comportamentale
  • deficit de atenţie
  • probleme la şcolarizare

 

 

Tratamentul în cazul riscului de naștere înainte de termen

Pentru oprirea travaliului prematur pot fi folosite mai multe tipuri de intervenții medicale. De obicei, primul pas este a o convinge pe mamă să se odihnească la pat. Eliberarea presiunii verticale asupra colului uterin și scăderea gradului de activitate ar trebui să fie suficiente pentru ca lucrurile să se liniștească. Marea problemă cu odihna la pat este că mama, în general, se simte sănătoasă și nu are niciun chef să stea în pat toată ziua, în fiecare zi.

Pentru scăderea sau prevenirea contracțiilor uterine pot fi prescrise și medicamente. Medicul va hotărî ce este cel mai bine pentru mamă și făt.

O femeie care a intrat în travaliu prematur poate să rămână acasă, unde va fi monitorizată de medicul ei, ori să fie internată în spital. Cât timp colul nu i s-a dilatat foarte tare, iar sacul amniotic nu s-a rupt, este foarte probabil că va putea duce sarcina la termen.

 

Mai multe articole