O adolescentă jignită de colegii ei pentru că era însărcinată le-a dat acestora o lecție dură când le-a arătat burta | VIDEO

Una dintre cele mai mari griji ale părinților de adolescente este ca acestea să nu rămână însărcinate la vârste fragede, cât sunt încă pe băncile școlii. Și asta pentru că ei înșiși știu că nu e deloc ușor să crești un copil și sunt conștienți că asta le-ar putea afecta grav viitorul copilelor.

Chiar dacă în ultimii ani nu mai e nimic șocant atunci când adolescentele rămân însărcinate la vârste fragede, părinții fac tot ce le stă în putință pentru a-și ține fetele departe de o sarcină nedorită.

Gaby Rodriguez, o adolescentă de 17 ani, din Washington, care se bucură de o familie tare iubitoare și înțelegătoare și-a surprins părinții în momentul în care le-a spus că este însărcinată. Deși au fost extrem de supărați în momentul în care au primit vestea, au decis până la urmă să-i fie alături fiicei lor și să o ajute indiferent de ce decizie avea să ia adolescenta. Abia după ce și-au oferit suportul însă au aflat adevărul despre ‘sarcina’ fiicei lor.

Mai mult, Gaby și-a anunțat și colegii de școală că este însărcinată, iar reacțiile acestora au fost cu adevărat dure, fiind foarte răutăcioși cu ea.

Cei mai mulți dintre colegii au acuzat-o că este inconștientă și i-au adresat cuvinte urâte și jigniri.

Timp de șase luni de zile, Gaby a fost pentru colegii ei însărcinată. Ei nu știau însă că fata purta o burtă falsă, care crescuse tot fals în ultima jumătate de an.

Citește și: Ecografia de sarcină care a devenit virală

Gaby purtase tot timpul ăsta o burtă falsă pentru că a vrut să le demonstreze tuturor cât sunt de lipsiți de empatie atunci când o adolescentă rămâne însărcinată. Ea susține că, în zilele noastre, adolescentele care rămân însărcinate sunt tratate foarte urât. A fost jignită, i s-au adresat injurii și a fost încontinuu arătată cu degetul. Mulți dintre prietenii ei i-au întors imediat spatele atunci când au aflat că va deveni mamă, iar asta a afectat-o cel mai tare pe parcursul acestei experiențe.

Sătulă de reacțiile negative, Gaby și-a dezvăluit secretul în fața întregii școlii, lăsându-și colegii cu gura căscată și dându-le astfel o lecție dură de viață.

Sursa: auntyacid.com
Foto: Hepta

Mai multe articole