O femeie însărcinată cu tripleți a născut natural de două ori în șapte zile. Cum a fost posibil

Cazul unei femei însărcinată cu tripleți a uimit chiar și medicii. Femeia a născut de două ori într-o săptămână, asta pentru că după ce primul bebeluș a venit pe lume, contracțiile pur și simplu s-au oprit.

Chen, o femeie din China care era însărcinată cu tripleți a născut pe 21 februarie un băiețel, unul dintre cei copilași pe care-i purtase în pântece. Și pentru că după nașterea lui contracțiile au încetat, medicul care o supraveghea a decis că pentru surorile băiețelului era mai bine să mai rămână o vreme în burta mamei. Ceea ce s-a și întâmplat. Micuțele au mai stat încă o săptămână înainte de a se naște și au venit pe lume la o distanță de șapte zile față de fratele lor născut prematur.

Medicul obstretician, deși avea o experiență de peste douăzeci de ani în nașteri dificile, a mărturisit că în toată cariera lui nu a mai întâlnit și nici nu a văzut așa ceva. El este convins că a fost posibil pentru că era vorba de tripleți dichorionici, ceea ce înseamnă că doi dintre ei împărțeau aceeași placentă și chorion (membrană proprie exterioară), iar cel de-al treilea era separat.

Citește și: Povestea cutremurătoare a unei mame de tripleți | VIDEO

Mama a avut parte de două mari surprize

Chen a declarat și ea că a avut parte de mai multe surprize. În primul rând că nu se aștepta să rămână însărcinată cu tripleți. Este adevărat că a făcut mai multe tratamente de fertilizare pentru că nu putea avea copii, însă nu se aștepta la trei deodată. Aceasta a fost prima surpriză, când a aflat că poartă în pântece trei copii. Următoarea a fost însă și mai și, când a realizat că, deși are tripleți, ei nu se vor naște în același timp, ci la o săptămână distanță.

Cei trei tripleți, deși născuți separat, au fost toți născuți prematur și se află în continuare sub supravegherea medicilor până când vor fi suficient dezvoltați pentru a putea părăsi spitalul.

Citește și: Fertilizarea asistata medical, depasirea propriilor limite

Sursă: DailyMail
Foto: Pixabay

Mai multe articole