O fetiță cere încetarea războiului dintre Ucraina și Rusia într-un clip devenit viral

O fetiță cere încetarea războiului dintre Ucraina și Rusia, într-un clip devenit viral

Pe rețelele de socializare s-a viralizat recent un clip video înduioșător cu o fetiță care cere încetarea conflitului izbucnit pe 24 februarie 2022 în Ucraina, după ce țara a fost atacată de trupe militare rusești.

Clipul a apărut pe contul unui utilizatoare de Instagram, din Statele Unite ale Americii, pe nume Brittany. Pe pagina respectivă, femeia postează diverse poze și filmulețe cu fetița ei, Lily.

În contextul conflictului din Ucraina, Brittany a filmat-o pe fiica ei în timp ce spunea că își dorește pacea în lume și terminarea războiului.

Ne rugăm pentru Ucraina și pentru toate viețile inocente care sunt afectate acolo – a scris femeia în dreptul clipului postat.

Citește și: Video emoționant, devenit viral! Un tată ucrainean își ia rămas bun de la fiica sa pentru a pleca la luptă

Vreau pace pe Pământ. Nu un Pământ făcut bucăți! Suntem cu toții frați și surori. Opriți războiul! – sunt cuvintele micuței, în clipul emoționant.

Internauții au transmis o mulțime de mesaje frumoase în dreptul postării, fiind impresionați de cele spuse de fetiță.

Are dreptate, ar trebui să ne rugăm cu toții pentru Ucraina.

Eu sunt din Ucraina și mă bucur foarte mult să văd că există suport din partea altor țări. Vă mulțumim!

Îți mulțumim, Lily, că ești o fetiță dulce și extraordinară. Ești un îngeraș!

Niciun copil nu ar trebui să fie nevoit să spună vreodată așa ceva!

Foto – Instagram

Mai multe articole