Familia unei fete care aștepta să se întoarcă la școală, trece printr-o adevărată dramă după ce copila a suferit o hemoragie cerebrală și a murit în somn.
Zali June Breitkreutz a murit acasă, în Townsville, în nordul Queensland, săptămâna trecută. Copila în vârstă de opt ani urma să înceapă anul patru la St Anthonys Catholic College luna aceasta. Zali s-a plâns de o durere de cap ușoară în ziua morții sale, dar nu a prezentat alte simptome.
Ulterior s-a stabilit că a avut o hemoragie intercerebrală.
Tatăl lui Zali, Sean Breitkreutz, a declarat pentru Daily Mail Australia că este dificil de exprimat în cuvinte impactul pe care l-a avut moartea fiicei sale asupra familiei.
„Nu știu ce să spun. Este pur și simplu o tragedie!’, a spus domnul Breitkreutz.
Bărbatul a publicat o postare sfâșietoare pe Facebook la câteva zile după moartea fiicei sale, pentru a anunța decesul ei, în care o descrie drept o „rază de soare’.
Citește și: Remediu natural pentru desfundarea nasului în somn
„Zali cânta mereu, făcea roată și ne făcea să râdem. Zilele trecute au fost mai întunecate fără lumina ei strălucitoare, deși suntem binecuvântați să-l avem în continuare pe fratele ei Tanner lângă noi. Am primit atât de multă dragoste și sprijin de la cei mai apropiați și dragi noștri care ne-au făcut ultimele zile puțin mai ușoare pentru noi.’ – a fost mesajul tatălui îndoliat.
Breitkreutz a mai spus că Zali nu a dat semne că ar avea vreun simptom al afecțiunii mortale.
Citește și: Un bebeluș lovit în somn de tatăl său a ajuns în stare gravă la spital
„Nu s-a putut face nimic, niciun simptom, doar o mică durere de cap’, a spus el pentru Daily Mail.
Hemoragia intracerebrală este o sângerare la nivelul țesutului cerebral care apare prin ruperea unor vase de sânge de la nivelul creierului. Afecțiunea poate fi tratată prin îndepărtarea unui cheag care se formează în creier, reducând cantitatea de presiune care se formează. Cu toate acestea, daunele cauzate de boală pot fi pe termen lung.
Foto – Facebook