O mamă spune că a văzut-o pe Fecioara Maria ținându-i fiul, la scurt timp după ce a aflat că fătul i-a murit

O mamă îndurerată, care și-a pierdut tragic copilul nenăscut, a dezvăluit cum o ecografie pare să o înfățișeze pe Fecioara Maria ținându-i fiul.

Cassie Lee a aflat că fătul din pântecul ei a murit în timpul unui control la doctor, după ce medicii nu au reușit să găsească bătăile inimii, la o scanare de 20 de săptămâni de sarcină. Dar chiar înainte să primească vestea tragică a făcut o ecografie în care, ulterior, a putut observa ceva uluitor, o prezență ciudată, asemănătoare unui înger, care părea să-și întindă mâna și să-i țină copilul, notează Mirror.

Cassie a împărtășit imaginea online în speranța că va aduce confort altor părinți care suferă de pierderea copilului sau de avort spontan.

Înternauții au numit imaginea „prețioasă’ și „frumoasă’, dar unii au susținut că i-a șocat.

„Parcă și-ar întinde brațele spre el', a spus o persoană, în timp ce alta a adăugat: „Ea a fost cu copilul tău, ducându-l direct în rai'.

Cassie a spus: „În acel moment nu am observat-o pe Fecioara Maria. Cumnata mea, Liana, a fost cea care a văzut și mi-a spus. M-a mângâiat imediat. ‘Știu că Gus este în siguranță în rai – mi-a spus. Păstrez poza în dormitorul meu, lângă poze cu fratele meu și cu familia mea.

Cassie a aflat de sarcină la doar câteva luni după ce s-a căsătorit cu soțul ei, Ben, în 2015. Cuplul cumpărase o casă nouă și amenajase un loc de joacă în curte. Și au decis să-și numească fiul August. Sau, pe scurt, Gus.

Citește și: O femeie spune că ar fi văzut un înger păzitor lângă fătul ei, în ecografie. Ea pierduse deja trei sarcini

Cassie a spus că a cumpărat chiar și un trening Adidas de mărimea unui bebeluș, pe care să-l poarte Gus.

Între timp, medicii o supravegheau îndeaproape pe Cassie, deoarece se credea că bebelușul avea o obstrucție intestinală. Când s-a dus pentru scanare, la jumătatea sarcinii, entuziasmul cuplului s-a transformat în durere.

„Am fost la o ecografie programată și nu au reușit să găsească bătăile inimii', a spus ea. „Asistenții au plecat din sală să găsească un medic. Acele minute care au fost unele dintre cele mai dramatice din viața mea. În momentul ecografiei, Ben era la serviciu, așa că eram singură acolo. A fost o vizită de rutină, nu ceva pe care am anticipat-o' – a povestit femeia.

Foto –Twitter

Mai multe articole