Ceea ce nu e rau, pana la urma. Important este insa ce aplicam din aceste teorii si cum dozam ceea ce ne recomanda ele.
Mai nou, se pune accentul pe a face copilul sa constientizeze ca este iubit, sa ii venim in intampinarea nevoilor, sa ii acordam atentia, grija, protectia si timpul nostru.
Aceste tendinte au aparut ca un semnal de alarma, vizand alienarea de care sufera copiii nostri in ultimele decenii, ca urmare a implicarii reduse a majoritatii parintilor in viata copiilor lor. Problema este ca unii parinti exagereaza in directia urmarii acestor recomandari.
Relatiile sanatoase dintre parinti si copii se bazeaza pe echilibrul dintre dragoste si disciplina. Un copil care nu este iubit este ca o planta care nu este udata.
Dar dragostea exagerata, acompaniata de lipsa de control – care duce la imposibilitatea impunerii unor reguli de disciplina – poate duce in egala masura la probleme emotionale severe.
Cand balanta este dezechilibrata, in oricare dintre sensuri, se produce o supradependenta a copilului de parintii lui, care il handicapeaza din punct de vedere afectiv. Copiii nu vor mai fi in stare sa-si rezolve conflictele si nici sa infrunte realitatea pe cont propriu.
Ca urmare, nu isi vor putea construi stima de sine, increderea in fortele proprii si vor avea un mod defectuos de a percepe lumea, relatiile intre oameni. Vor dezvolta mania persecutiei, sentimente de inferioritate, incapacitate decizionala, sentimente de respingere a altora, se vor simti respinsi la randul lor.
Vor avea atacuri de panica, tendinta de a-i acuza pe ceilalti de ce li se intampla, nu-si vor asuma responsabilitatea si vor „fugi atunci cand se afla in dificultate…
Cum apare supraprotejarea copilului?
De obicei, sursa este anxietatea parintilor, ca urmare a unor probleme nerezolvate din trecutul lor (o tragedie familiala careia nu i-au facut fata, respingerea de catre propria familie, colegi, sot/sotie sau anumite afectiuni psihice).
Ca urmare, acesti parinti se constituie in scuturi care sa ii protejeze pe propriii copii de suferintele pe care ei le-au indurat, nelasandu-i pe acestia sa isi traiasca propria viata.
Este adevarat ca nimeni nu face in mod voit acest lucru, dar din pacate, intentiile bune paveaza drumul catre protejarea exagerata, catre dependenta de parinti.
Copiii trebuie sa aiba libertatea de a-si depasi propriile frustrari, de a-si rezolva propriile probleme, de a accepta consecintele faptelor si alegerilor pe care le fac. Numai astfel se pot maturiza sanatos.
Putem recunoaste copiii handicapati de protectia exagerata a familiei prin faptul ca ei renunta imediat ce dau de greu, striga „Da nu e corect! la cea mai mica incalcare a regulilor, cauta mereu pe cineva care sa le rezolve problemele, se agata de cadrele didactice cu disperare, ori stau in sufletul lor, ca sa fie luati in seama mai mult decat ceilalti sau asteapta imbufnati intr-un colt sa fie luati in seama, iar daca sunt ignorati, fac tot posibilul sa „pedepseasca persoana care a indraznit sa ignore asa o mandrete de copil, dezvolta temeri nerealiste sau chiar fobii.
Ce e bine sa stii pentru a nu deveni un parinte supraprotector…
Parintii supraprotectori au fost, de cele mai multe ori, copii dependenti, si se dezvolta in continuare ca adulti anxiosi. O alta categorie de parinti supraprotectori sunt cei care au pierdut un copil sau partenerul de viata si proiecteaza toate temerile asupra propriului lor copil.
Alteori, acest proces de creare a unei dependente fata de parinti nu are ca substrat numai admirabila dorinta de a-ti proteja copilul de tot ce este rau pe lume. Adesea, mamele (mult mai frecvent decat tatii) fac acest lucru pentru a compensa propriile lor nevoi emotionale.
Insa cum putem sti daca noi, ca parinti, oferim o protectie rezonabila copilului si nu am trecut in supraprotectie? Daca respectam aceste doua reguli, cu siguranta vom sti:
1. Mereu sa ne intrebam care este cel mai rau lucru care se poate intampla daca nu intervenim acum in viata copilului (oare chiar ii este amenintata viata?)
2. Sa nu facem niciodata in locul copilului lucrurile pe care si el este in stare sa le faca (chiar daca e mai usor, mai rapid, mai comod, mai ieftin sa le facem noi pe termen scurt. insa pe termen lung care sunt efectele?)
- Supraprotejarea copilului poate avea o serie de efecte foarte grave asupra dezvoltarii copilului in viitor.
- Incapabil de a-si rezolva conflictele cu cei de varsta lui, copilul va fi respins de ceilalti, pentru ca nu are incredere in sine.
- Nu va sti cum sa imparta cu ceilalti, deoarece se gandeste numai la el, va astepta mereu ajutorul cuiva…
- Va fi incapabil sa ia decizii, sa rezolve situatii dificile, nu isi va asuma nici riscul, nici responsabilitatea.
- Ca adult, va fi un membru ineficient mal cuplului, deoarece va astepta numai de la celalalt sa se implice…
Foto: Shutterstock.com