(P) 5 sfaturi ca să te conectezi la universul celor mici

Sunt adorabili, entuziaști – până la exasperare, uneori – și permanent vor ceva. Nu sunt vedetele vehiculate în spațiul online și nu numai, ci acelea care ne umplu viața personală: copiii! Indiferent de vârstă, aceștia se află într-o permanentă căutare, au opinii pentru care declanșează adevărate ambuscade fonice și, de multe ori, obosesc mai greu decât adulții…

Adoră să se joace, singuri sau cu alții ca ei, însă e ceva care îi face să se simtă cu adevărat speciali – timpul petrecut cu părinții. Atenția și dragostea celor mari susțin dezvoltarea stimei de sine în copii și îi ajută să crească în echilibrul psiho-emoțional de care au atâta nevoie. 

Dacă ai o profesie solicitantă sau experiență redusă în „meseria’ de părinte, ți se poate părea dificil să te conectezi la universul celor mici. Pentru a-ți veni în ajutor, am adunat mai jos câteva aspecte utile care te pot ajuta să înțelegi cum să depășești acest impas.

Află ce le place

În primul rând, e necesar să urmărești cu atenție copilul, pentru a cunoaște ce anume îl interesează și ce jocuri sunt potrivite cu vârsta și preferințele sale. Fiecare este un om în devenire, are propriul temperament și înclinații native care îl fac unic. În general, cei mici tind să-i imite pe adulți, să le adopte preocupările și să se joace dezvoltând versiuni proprii ale activităților părinților. Dacă sunteți pasionați de astronomie, de exemplu, sau iubiți ieșirile în natură, alege unul dintre modelele de telescoape și binocluri pentru copii spre a pune în practică hobby-ul respectiv. În definitiv, orice activitate interesantă poate fi un bun început pentru un timp de calitate în familie.

Încurajează-i să experimenteze

În al doilea rând, e foarte util pentru copii să fie îndrumați să persevereze în activitatea preferată până când pot obține rezultatul dorit, dar și să experimenteze idei noi. Curiozitatea este ceva înnăscut, iar curajul de a pune în practică acțiuni noi este esențial pentru creșterea potențialului personal. În plus, le va face bine să învețe să interacționeze, să coopereze și să schimbe idei, atât cu cei de vârsta lor, cât și cu cei mari. De asemenea, este benefic pentru ei să dețină o oarecare libertate în a lua decizii și a întreprinde acțiuni. Chiar dacă acestea pot aduce eșecuri uneori, este esențial să-i înveți că obstacolele există pentru a ne avertiza că trebuie să căutăm soluții – căci „adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis’ (Radu Gyr).

Ai grijă la modelele lor!

Încă de foarte mici, aflăm despre existența unor personaje care trec prin experiențe fantastice. Prinți, prințese, super eroi, vrăjitori sau cine mai știe câte alte modele le trec copiilor prin minte și ajung să se compare cu ele. Desigur, este important pentru cel mic să aibă un reper, însă, acesta din urmă nu trebuie să devină o bornă existențială față de care copilul să se raporteze permanent. Este benefic să aibă modele pozitive în viață, însă devine problematic atunci când copiii nu se pot elibera mental de o anume direcție pentru a putea deveni ei înșiși. Prin urmare, ajută-i să facă distincția între ceea ce le face bine și ce trebuie să evite, astfel încât comparația – cu eroi sau anumite persoane – să nu devină obsesie angoasantă. 

Oferă-le libertatea de a conduce

Jucați-vă orice le place și le poate fi de folos! De la baba-oarba până la BrainBox, orice activitate poate susține dezvoltarea armonioasă a copiilor. Ține minte, însă, că e necesar să le lași posibilitatea să preia inițiativa și, uneori, chiar trece-i la comanda jocului. E mai înțelept să-i întrebi de parcă ei știu tot, să-i asculți cu atenție, fără să râzi de explicațiile pe care ți le dau, chiar să-i lași să câștige, acolo unde vezi că se străduiesc din răsputeri. Atitudinea pozitivă și implicarea ta satisfac nevoia de atenție a copiilor, le determină creșterea autostimei, precum și a conexiunii interioare cu tine, ca părinte.

Creeați noi ocazii de bună dispoziție

Profitați de fiecare oportunitate oferită de întâmplările zilnice pentru a vă juca împreună. Nu e nevoie tot timpul de jucării scumpe și sofisticate, nici de ieșiri în anumite locuri, ci doar de puțină imaginație și bunăvoință. Ploaia caldă de vară, bălțile, frunzele care cad, cățelul simpatic din vecini pot fi motive excelente pentru o joacă zdravănă și petrecerea timpului cu bucurie.

Inventați, din când în când, un motiv de sărbătoare și umpleți ziua respectivă cu baloane colorate, prăjituri, muzică și dans la care să invitați și copiii vecinilor. Fie că se desfășoară în grădina din spatele casei sau în parcul de lângă bloc, timpul petrecut împreună este un excelent catalizator al legăturii speciale cu cei mici. Iar armonia interioară astfel dobândită le va fi baza unei vieți echilibrate ca adulți. 

Mai multe articole