Mâncarea denumită generic chinezească este, de fapt, un ansamblu de rețete originare din regiuni diferite ale uriașei țări asiatice. Unele dintre ele au devenit populare în toată China, apoi, au cucerit lumea, datorită savorii lor unice. Mâncarea chinezească este una dintre preferatele celor care comandă online, pentru că este ușor de consumat, consistentă și echilibrată. În plus, este sănătoasă, de cele mai multe ori fiind gătită cu multe legume și carne slabă. Există multe preparate chinezești gustoase, iar, unele dintre ele sunt adevărate delicatese. Din fericire, pot fi comandate și online, de aceea, te invităm să le descoperi, în rândurile de mai jos.
Pui Kung Pao
Puiul Kung Pao este un preparat picant, care se gătește în wok, din cuburi din carne marinată de pui, alune de pământ, legume și ardei iuți. Este originar din Sichuan, regiune cunoscută pentru abundență și varietatea sa alimentară. Kung Pao este un deliciu pentru cei care iubesc mâncarea picantă, cu multe condimente care trezesc simțurile. O mâncare chinezească perfect condimentată poate fi comandată la restaurantele din Cluj Napoca, iar puiul Kung Pao de acolo nu face excepție.
Colțunași chinezești
Coltunasii chinezești poartă numele de jiaozi în cantoneză și sunt pachetele din aluat umplute cu multă carne tocată sau peste. acestea se gătesc la abur, prin fierbere sau prin prajire. Sunt o mâncare de bază pentru Anul Nou chinezesc, când se consideră că aduc noroc. Cei mai des consumați sunt cei umpluți cu varză și carne de porc. Deseori, sunt aromați cu usturoi sau ceapă, însă, rețeta se întâlnește sub multe forme. Se pot mânca simpli sau cu sos, la micul dejun, prânz sau cină, dar și că gustare. Coltunasii chinezești sunt ideali pentru serile cu prietenii, pauzele de la serviciu și chiar pentru pachetul elevului.
Pachetele de primăvară
În ciuda numelui, pachetelele de primăvară se mănâncă tot timpul anului, mai ales, că sunt dim sum. Sub acest termen intră o gama de preparate micuțe, consumate, odinioară, că gustare, la ceai. Pachetelele de primăvară sunt, astăzi, adevărate vedete culinare, care se mănâncă în toată lumea. Învelite în foi din orez sau din grâu și cu o umplutură care poate fi adaptată în funcție de ingredientele preferate, acest preparat aduce împreună legume diverse, carne de porc sau de pui ori creveți. Se poate servi cu multe sosuri, o alegere populară fiind sosul de susan.
Creveți cu susan
Chinezii din zonele litorale sunt mari iubitori de pește și fructe de mare, indiferent dacă este vorba despre scoici, caracatițe sau creveți. Creveții se prăjesc în wokul încins, alături de ghimbir, semințe de susan, ardei gras, ardei iute și piper. Se mănâncă tăvăliți în sos de miere, usturoi și soia sau, mai ales în Occident, în sos japonez teriyaki. Deseori, sunt însoțiți de o garnitură de orez sau de cartofi copți. Creveții pot fi gătiți și prin coacere la cuptor, susanul și condimentele fiind adăugate înainte de servire.
Lo mein
Lo mein este o mâncare pe bază de tăieței cu ou, legume și un tip de carne, fie vită, pui, porc sau creveți. Tradițional, lo mein se face prin scurgerea supei după fierberea taieteilor, de aceea, mulți o consideră o variantă uscată a supei. Lo mein se servește cu un sos din ulei de susan, usturoi și ghimbir. Este un preparat adaptabil, astfel că, există și variante vegetariene și vegane.
Mâncarea chinezească este, pentru mulți, prima alegere, când comandă online. Varietatea preparatelor pe care ți le-am prezentat reprezintă o adevărat călătorie culinară prin bucătăria tigrului asiatic, în care gusturi, arome și texturi se îmbină armonios.