(P) Roșu în gât: Cum se manifestă la cel mic?

Renumitul „roșu în gât’ nu este o afecțiune în sine, ci, un simptom pentru mai multe infecții de tract respirator. Bineînțeles că nu îi poți examina gâtul copilului în fiecare zi, așa că trebuie să fii atentă la alte simptome mai evidente. Astfel, examinarea gâtului are doar rolul de a confirma o posibilă infecție respiratorie. Manifestările unei infecții respiratorii, inclusiv prezența „roșului în gât’, trebuie să te trimită cu puiul la medic. Infecțiile respiratorii nu sunt întotdeauna ușoare și nu pot fi tratate acasă, tot timpul. În funcție de afecțiunea prezentă și de severitatea acesteia, poate fi nevoie de administrarea de antibiotice și alte medicamente, în scopul tratării eficiente a infecției. Iată cum se manifestă „roșul în gât’ la copii și ce afecțiuni poate anunța. 

Roșu în gât–cauze

Atunci când juniorul are „roșu în gât’, înseamnă că faringele, amigdalele, palatul moale și cel dur (cerul gurii) sunt inflamate și mai roșii decât în mod normal. Ce afecțiuni pot cauza roșu în gât:

  • Amigdalita: reprezintă infecția și inflamația amigdalelor, formațiunile ovoidale situate de o parta și de alta a gâtului. Acestea au rol în apărarea imună a organismului. În caz de amigdalită, amigdalele pot prezenta pungi cu puroi, de culoare alb-gălbui. 
  • Faringita: Faringele este prima porțiune a gâtului, iar faringita reprezintă infecția faringelui. Boala poate fi asociată cu amigdalita. 
  • Rinofaringita: Reprezintă o infecție respiratorie de tract respirator superior, care afectează mucoasa nazală și gâtul. Astfel, este o asociere între rinită acută și faringită acută.  
  • Laringita: Laringele este segmentul gâtului care conține corzile vocale. Iritația sau infecția pot cauza laringită. 
  • Boli ale copilăriei: Varicela, oreionul, scarlatina sunt boli ale copilăriei care pot cauza, de asemenea, roșu în gât. Totuși, acestea se manifestă, în principal, prin erupții cutanate. 

Simptome asociate

În funcție de afecțiunea care a cauzat „roșul în gât, simptomele prezente pot varia. Astfel, roșul în gât poate fi asociat cu:

  • durere la înghițire și dificultatea de a înghiți–durerea în gât îl determină pe cel mic să refuze mâncarea sau să mănânce mai puțin decât în mod normal;
  • voce răgușită–atunci când este vorba despre o laringită, vocea se poate modifica; în laringita mai severă, vorbirea poate fi afectată semnificativ. 
  • nas înfundat;
  • rinoree–secreții nazale;
  • tuse–majoritatea infecțiilor respiratorii provoacă tuse seacă sau productivă (cu expectorație);
  • dificultate de respirație–apare în amigdalită, dar, și în multe alte infecții respiratorii;
  • febra;
  • frisoane; 
  • stare generală alterată;
  • respirație șuierătoare;
  • dureri de cap;
  • respirație urât mirositoare – apare, mai ales, în cazul amigdalitei bacteriene;
  • dureri musculare;
  • astenie;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • stare de neliniște, agitație.

Tratament 

Roșul în gât la cei mici se tratează cu siropuri sau pastile pentru gât, speciale pentru copii. Celelalte simptome pot fi tratate cu medicamente fără prescripție medicală, cum ar fi paracetamol (pentru scăderea febrei) și antiinflamatoare. Bineînțeles, pentru administrarea unui tratament corect, trebuie să ții cont de afecțiunea care a cauzat simptomatologia. Copilul poate avea nevoie de medicamente antivirale (care distrug virusurile) sau antibiotice (distrug bacteriile), pentru eradicarea infecției. Acestea pot fi recomandate doar de medic, după o consultație și, eventual, după un exsudat faringian (preluarea de probe din gât și analiza în laborator, pentru identificarea agentului patogen). Prin urmare, nu ezita să îți duci copilul la medic, dacă prezintă simptomele unei infecții respiratorii. Acest lucru este esențial pentru prevenirea complicațiilor acestor boli.

Ceaiurile, supele calde, hidratarea și odihna sunt, de asemenea, importante pentru vindecarea unei infecții respiratorii. Pentru a ameliora iritația din gât și respirația, un umidificator este esențial în camera copilului. 

Așadar, roșul în gât este un simptom pentru mai multe infecții respiratorii și este asociat și cu alte simptome, în funcție de afecțiunea prezentă. Medicul este singurul care poate stabili un diagnostic corect și care îți poate recomanda tratamentul corespunzător pentru cel mic. 

Sursa foto: pexels.com

Mai multe articole