(P) Trenuleţele electrice de tip lego de la Jucării4U, perfecte pentru toţi copiii

Petrecerea timpului liber este importantă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Dacă în cazul celor mari sunt alese activităţile casnice sau cele de relaxare, pentru copii este foarte important să şi înveţe ceva din tot ceea ce desfăşoară, astfel că, pe lângă recreere şi distracţie, sunt necesare jucăriile care să le stârnească logică, spiritul de echipă şi creativitatea.

Este visul oricărui părinte să pună la dispoziţia copiilor jucării care să-i ajute să-şi petreacă timpul liber cât mai departe de gadgeturi electronice şi de jocurile pe calculator. O astfel de jucărie interesantă şi apreciată nu numai de adulţi, ci şi în rândul copiilor mici şi mari, este un trenuleţ electric de tip lego de la Jucării4U. Prin intermediul acestuia, mintea copiilor este antrenată să construiască, să comunice cu partenerul de joacă astfel încât să ia împreună cele mai bune decizii de asamblare, iar atenţia va fi la cote maxime.

Pe lângă beneficiile aduse dezvoltării creierului, aceste articole contribuie şi la îmbunătăţirea dexterităţii mâinilor, dar sunt şi o ocazie propice pentru distracţie şi de relaxare. Click aici pentru a vedea un trenuleţ electric din piese de construcţie tip lego!

Cum sunt realizate şi cum funcţionează

Un trenuleţ electric de acest tip este realizat din piese lego. Pachetul mai conţine, pe lângă blocurile de construit şi o şină de tren, a cărei forma este de oval, iar lungimile ei diferă în funcţie de produsul ales. Practic, copiii vor trebui să-şi asambleze trenuleţul, ajutându-se de o schiţă, pentru a se putea juca.

Toate aceste trenuleţe electrice de la Jucării 4You funcţionează cu un motor electric, cu baterii AAA, care nu sunt incluse în pachet. Se pot achiziţiona mai multe pachete, iar copiii vor fi încântaţi să prelungească şinele, astfel încât dimensiunea traseului să aibă chiar şi câţiva metri. Cu cât vor fi mai multe trenuleţe pe calea ferată, cu atât distracţia va fi mai mare şi copiii mai fericiţi.

Tipuri de trenuleţe electrice din piese lego

Sunt disponibile mai multe modele de trenuleţe de construcţie, pentru că micuţii şi părinţii lor să aibă posibilitatea de a alege ce le place cel mai mult:

  • trenuleţe electrice pentru călători: experienta construcţiei va fi încununată cu o joacă pe măsură. Mulţi micuţi sunt fascinaţi de trenuri, de mersul lor, dar şi de experienţa unei călătorii cu un astfel de mijloc de transport. Un tren în miniatură de acest gen este modelul Emma, format din tren săgeata, motorul electric fiind poziţionat în cadrul vagonului din mijloc, de tip platformă. Ultimul vagon, care este şi cel de călători, conţine detalii specifice unui transport de acest ţip: scaunele de abia îşi aşteaptă pasagerii care să le ocupe;
  • trenuleţe electrice pentru marfa: un astfel de model este ARLO, al cărui pachet conţine 376 de piese de construcţie. Vagoanele şi locomotiva se prind între ele cu ajutorul magneţilor. Pe lângă acestea, mai sunt incluse şi alte accesorii de joacă, printre care şi o macara;
  • trenuleţ electric militar: acest pachet este unul impresionant, alcătuit din 1174 piese de construit cu ajutorul cărora se pot realiza: locomotiva, vagonul cu un lansator de rachete integrat, platformă cu camion suprapus, detaşabil şi şină de tren. Trenuleţul Delmo reproduce mijloacele de transport de acest tip utilizate în armată, având culoarea verde army.
  • Trenuleţ electric tip pod rulant: este o construcţie inedită, care cu siguranţă va stimula la maximum atenţia la detalii a copiilor şi îi va antrena într-un joc ce se poate întinde pe o durată mai mare de o oră. Pachetul conţine 1270 de piese, pentru asamblarea locomotivei, a platformei cu pod rulant integrat, a camionului cu macara şi a şinei pentru tren.

Avantajele pentru copii

După cum s-a amintit şi la începutul articolului, beneficiile în rândul copiilor ale acestor jucării sunt unele demne de luat în considerare:

  • antrenează atenţia – copiii vor fi efectiv nedezlipiţi de ele, mai ales în cazul asamblării, dar şi în momentele când se vor juca;
  • stimulează concentrarea – piesele lego sunt recunoscute în lume pentru avantajul uriaş că menţin concentrarea, astfel încât produsele construite să fie în parametrii indicaţi în schiţă de asamblare;
  • răbdare şi rezolvarea problemelor – un trenuleţ din piese de construcţie tip lego este o ocazie perfectă pentru copii de a învăţa ce este răbdarea, dar şi cum se găsesc, cu calm, cele mai bune soluţii de rezolvare a problemelor. Piesele de construcţie contribuie cu vârf şi îndesat la formarea copiilor în aceste direcţii, prin faptul că le oferă şansa ca din sutele de părţi componente să o aleagă pe cea mai potrivită, analizând în acelaşi timp modul cum trebuie amplasată;
  • apel la creativitate – după ce sunt construite toate piesele trenuleţului şi acesta a fost lansat pe şină, creativitatea va fi şi ea stimulată. Copiii vor găsi o sumedenie de idei de joacă în care să integreze trenurile de marfă, de persoane sau pe cele army;
  • formarea dexterităţii – construind cu dibăcie trenuleţele şi şinele, copiii capătă dexteritate. Ei vor învăţa să-şi folosească mânuţele încă de la cele mai mici vârste, evident, sub supravegherea adulţilor, pentru că pentru micuţii cu vârste sub 4 ani exista pericol de rănire, prin înghiţirea sau prin introducerea pieselor pe nas;
  • conectare cu familia – pentru că micii arhitecţi nu reuşesc uneori să construiască fără ajutor, acesta este un prilej perfect pentru ei de a petrece timp de calitate cu familia. Atât părinţii, cât şi bunicii sau fraţii, surorile, verişorii şi chiar prietenii vor comunica şi vor căuta cele mai bune soluţii, astfel încât joacă să fie una relaxanta şi distractivă pentru toată lumea;
  • ocazie pentru o nouă pasiune – trenurile sunt mijloace de transport care provoacă fascinaţie în rândul oamenilor încă de când au apărut. Copiii pasionaţi de trenuleţe vor avea ocazia să-şi dezvolte cunoştinţele despre ele şi să facă un adevărat hobby, care îi poate ajuta în viaţă.

Site-ul jucarii4u.ro este unic importator şi distribuitor oficial al produselor Kazi şi GBL în România. Ideea acestei afaceri a pornit din dorinţa de a găsi diverse jocuri utile şi inedite pentru copii. Trenuleţele tip lego sunt realizate din materiale de calitate şi au preţuri accesibile. Aceste tipuri de jucării mai pot fi găsite şi în afara ţării, în magazine precum Brickshop şi Walmart, dar dezavantajul major este că au preţuri mult mai mari.

Cum se pot cumpăra

Trenuleţele pot fi comandate de pe site-ul jucarii4u.ro, după crearea unui cont de utilizator ce presupune completarea unui formular de înregistrare. După ce s-au ales produsele dorite de pe site, va fi apăsat butonul Coş de cumpărături. Dacă articolele corespund din punct de vedere al numărului său al preţului, se va trece mai departe şi se va trimite comandă. Următorul pas este acela în care se solicita metodă de livrare, căreia îi pot fi asociate anumite costuri de transport, ce vor putea fi vizibile la finalizarea comenzii.

Din momentul în care s-a plasat comanda, specialiştii de la Jucării4U vor face tot posibilul ca aceasta să ajungă cât mai repede la client.

Sursa poza: jucarii4u.ro

Mai multe articole