Prima dată părinte: 5 lucruri obligatorii de cumpărat

Dacă ai ajuns aici, felicitări!, înseamnă că în curând îți vei ține în brațe cel mai bun prieten. Nu e fascinant cum ne putem îndrăgosti de un suflet atât de mic încă de dinainte de a-l cunoaște? Însă e ceva ce trebuie să știi: bebelușii au nevoie de lucruri. De multe lucruri! 

Și pentru că probabil ești copleșit/ă de toate lucrurile pe care trebuie să le bifezi pe to-do list și toate produsele pe care le ai de cumpărat, îți venim în ajutor cu cele mai importante raioane prin care va trebui să treci ca să-ți faci cumpărăturile. Le-am organizat aici cât mai concis, ca un ghid de care știm că ai nevoie: 

  1. Îmbrăcăminte 

Hăinuțele de bebeluși sunt organizate pe vârste (în luni, de cele mai multe ori); e greu să prezici în avans care e mărimea de care va avea nevoie bebelușul tău (pentru că unii bebeluși trec direct la mărimea de 3 luni, de exemplu). Asigură-te, oricum, că ai câteva „outfituri’ pregătite și pentru lunile ce urmează – bebelușii cresc extrem de repede. 

Ce să ai în minte când alegi hainele de bebe? Confort și plăcut la atingere. Caută materiale durabile, moi, catifelate – chiar dacă va trebui să investești ceva mai mult în ele. E important să eviți îmbrăcămintea aspră, dar și hainele care au tot felul de ațe sau fundițe care se desfac – sunt periculoase pentru bebeluș. Și nu uita să speli mereu hainele bebelușului cu un detergent blând, fără parfum, care să fie baby-friendly: așa te vei asigura că cel mic nu va avea vreo iritație. 

Și ca să-ți ușurăm și mai mult treaba, iată ce hăinuțe ar trebui să ai pregătite pentru cel mic: 

  • bodies – muuulte bodies în materiale confortabile, perfecte pentru joacă și dormit; 
  • colanți sau pantalonași elastici;
  • haine de exterior: jachete fleece, pulovere ușor de îmbrăcat, jachete cu fermoar
  • căciulițe și pălărie pentru zilele de vară
  • șosete și botoșei
  • pijama
  • pantofi – da, din aceia extra-micuți, știm cât sunt de adorabili
  • ciorapi 
  1. Când vorbim despre scutece….

Nu vorbim doar despre scutece. Dacă ai trecut pe lista pentru bebe „scutece copii‘, adaugă mai multe liniuțe, pentru că la această categorie vei avea nevoie de mai multe obiecte. 

În primul rând, scutecele propriu-zise – ține cont că la început bebe va avea nevoie de 10-12 scutece pe zi, deci fă-ți un stoc generos. Și ține cont și aici de mărime și de cât de repede cresc cei mici. Pe lângă scutece, iată de ce vei mai avea nevoie atunci când îl schimbi pe cel mic: 

  • șervețele de bebeluș, preferabil bumbac: alege opțiunile fără parfum, care să nu irite pielea bebelușului
  • cremă pentru iritația provocată de scutec
  • un diaper-bag, adică o geantă pe care să o ai cu tine cu necesarele bebelușului atunci când ieșiți din casă. 
  1. Bebe are nevoie de lucruri și când doarme 

Somnul este o parte importantă din viețile bebelușilor – și, dacă ești norocos / norocoasă, cel mic va dormi muult și frumos. Și să nu uităm de toate „pauzele de somn’ pe care le au bebelușii în timpul zilei, pentru că sunt atât de obosiți! Deci, ca să asiguri confortul puiului tău chiar și atunci când doarme, asigură-te că o să cumperi: 

  • pătuț și o saltea confortabilă – mai e cunoscut sub numele de „crib’, un cuib micuț în care cel mic să se poată odihni; ține cont că ai nevoie de o saltea calitativă, dar și de lenjerie patut în dimensiunea potrivită, dintr-un material baby-friendly, pe care să o speli cu detergenți blânzi
  • saci de dormit, ca să îl mențină cald pe cel mic noaptea – păturicile nu sunt indicate pentru nou-născuți, întrucât prezintă un risc de pericol
  • un monitor, în cazul în care pătuțul lui bebe nu e în camera ta, să îl poți vedea în permanență 
  • nu e obligatoriu, dar o lumină de noapte și eventual muzica de fundal cu sunete albe îl vor ajuta pe bebe să doarmă mai bine. 

În final, nu uita și de lucrurile de care vei avea nevoie tu ca să ai grijă de bebe: tampoane pentru sâni, pompa pentru sâni și biberoane, de exemplu. Însă vei vedea că, de fapt, de acum încolo listele nu se vor termina niciodată: pe măsură ce crește, bebe va avea nevoie și de tacâmuri pentru copii, de jucării gingivale, de forfecuță pentru unghii și altele. 

Nici produsele de îngrijire personală nu trebuie uitate: gelul de duș, șamponul, peria de păr, toate acestea trebuie să fie baby-friendly. Când vine vorba de produsele dedicate bebelușilor, toate stau sub același semn: siguranță și confort mai presus de toate.

Mai multe articole