Am auzit parinti care denuntau „prostiile din manualele de religie. Ba, mai mult, unii copii par traumatizati de ceea ce aud de la cei care le vorbesc despre „rai si iad. Este bine sa li se predea copiilor romani religia? Ce le aduce aceasta invatatura? Ce cred psihologii? Se poate deprinde un comportament moral in afara educatiei religioase? Cateva raspunsuri in aceasta ancheta.
O prietena cu un copil in clasa a IV-a tuna si fulgera ca fetita ei are vise urate de cand afla la religie ca cei pacatosi vor arde in iad. Pe buna dreptate se intreaba ce sens au aceste informatii si cum ii pregatesc ele copilul pe mai departe. Vrea sa o retraga pe Maria de la ora de religie, dar nu stie cum va fi supravegheata fetita in acea ora.
„Oricum o dai, ca parinte, esti strans cu usa. Apoi, nu stiu ce sa-i raspund cand ma va intreba de ce nu face si ea religie cu colegii ei. Si de ce ea sa stea singura? – eventual alaturi de Ali, colegul ei cu tata egiptean, care, evident, nu face religie ortodoxa.
Nu cred ca va intelege motivele complicate pe care le am eu sa o retrag. Tatal ei si cu mine nu am fost crescuti sa fim credinciosi si nu am avut vreo problema. Am vrea ca si ea sa aiba mintea libera de prejudecati. Cum sa o las sa invete ca am fost creati, cand tatal ei e biolog si i-a explicat deja evolutionismul? Vreau si eu un raspuns de la voi.
RASPUNS? GREU DE DAT…
Exista si parinti care sunt foarte multumiti de faptul ca fiul sau fiica lor e la religie la scoala, pentru ca asa mai invata cate ceva despre morala. E un fel de delegare a invatarii moralei. Sau e multumirea ca se perpetueaza astfel o traditie. Lunga perioada a comunismului, cand religia a fost prohibita, o face sa cunoasca azi o popularitate mare.
Si de ce nu? Pana la urma, cei credinciosi sunt, se pare, mai sanatosi. Credinta e o forma de coping. Sa stii ca suferintele tale au cumva un sens… iti face bine, nu? Dar este religia bine predata la scoala?
„As prefera mai degraba cursuri de istoria religiilor, aspectul cultural. Fara asa ceva nu poti intelege pictura religioasa, de exemplu. E o chestiune de cultura generala, spune Ion, tatal a doi baieti de gimnaziu.
„Insa nu accept sa vad ca ii pune preotul sa se roage, sa faca matanii sau alte chestii bizare. Comportamentul religios e altceva. El trebuie sa se educe in familie, nu in scoala. Invatamantul este laic azi in orice stat civilizat. Vreau sa stiu ca fac o ora in plus de matematica, nu de inganat rugaciuni…
„Nu pot fi de acord cu instituirea religiei ca materie obligatorie in invatamant, atat timp cat scopul declarat este educarea si instruirea elevilor in spiritul religiei, spune Sanda Lepoiev, psihoterapeut la Mindcare.
„Nu cred ca religia ar fi trebuit sa intre in trunchiul comun al cunostintelor scolare, si ar fi fost mult mai firesc sa devina o materie optionala, asa cum de altfel s-a petrecut si in alte sisteme de educatie europene.
Educatia religioasa ar fi trebuit sa ramana in sfera de autoritate a familiei si a comunitatii spirituale si religioase a acesteia si nicidecum sa intre intr-un sistem de invatamant laic.
Pe de alta parte, cred ca este important sa recunoastem ca ideea introducerii religiei ca materie scolara – initial, obligatorie doar la clasele primare si gimnaziale, iar ulterior propusa si la cele liceale – a introdus si a raspuns unei asteptari a societatii legate de educatia morala, de facili-tare a dezvoltarii unor valori etice.
Dezvoltarea morala reprezinta o preocupare pentru fiecare parinte, pentru ca parintii sunt primii care au responsabilitatea de a invata un copil sa faca distinctia intre ceea ce este bine si ceea ce este rau, pentru ca apoi sa se comporte in consecinta, mai spune Sanda Lepoiev.
citește continuarea articolului aici