Sindromul părintelui distras își face din ce în ce mai des simțită prezenta și devine o trăsătură caracteristică a generației actuale de părinți.
O ieșire tipică’ la locul de joacă
Lumina ochilor tăi, în vârstă de 4 ani, fuge spre locul de joacă unde este așteptat de prietenii săi. Privești în jur.
Alți părinți sunt de față, așa că, încă dinainte ca micuțul să ajungă unde țintește, marchezi momentul ca fiind perfect pentru o scurtă trecere în revistă a notificărilor anunțate prin bine-cunoscutele vibrații și semnale sonore pe tot drumul spre parc.
Scoți telefonul, te asiguri pentru o ultimă oară că totul e în regulă cu iubita ta odraslă și ochii ți se așează pe familiara lumină a ecranului, degetele încep mișcările extrem de familiare de explorare a feed-ului de Facebook, a știrilor recente, a e-mailurilor.
Copil versus ecran
Între două e-mailuri esențiale de la partenerii tăi de afaceri, un sunet care se impune de la sine în atenția ta ca fiind *mai* important decât nemulțumirile colaboratorilor tăi începe să crească în volum.
Ridici ochii din ecran și îți vezi copilul, plângând (sunetul-cheie), alergat de un copil mult mai mare și care vântură o lopată de plastic cu intenția (simți asta în viscere!) de a o arunca spre copilul tău nevinovat!
Cu panică iminentă te uiți în jur, încercând să identifici părintele agresorului și vezi o mulțime de frunți și creștete, priviri îndreptate în jos, degete zburând pe touchscreen-uri, nimeni în afară de tine nu realizează ce urmează să se întâmple!
Panica se instalează pe deplin. Lopățica e lansată pe fundalul strigătului tău furios și…te trezești lac de sudoare și promiți să nu te mai uiți la telefon vreodată când ești cu cel mic.
Cât de importantă este comunicarea în relația cu copilul
„Sindromul părintelui distras’, cum a început să fie supranumit peste hotare, își are bazele într-un număr crescând de studii care vizează efectele atenției întrerupte a părintelui asupra copilului. Comunicarea cu părintele este esențială pentru dezvoltarea unui copil.
Îl ajută să își descopere și gestioneze emoțiile, îi oferă ocazia de a înțelege perspectiva altei persoane, îi dezvoltă capacitățile de rezolvare de probleme și contribuie la o relație afectivă stabilă și pozitivă între cei doi. În final, comunicarea cu părintele rămâne una dintre cele mai importante surse de învățare pentru copil.
În comunicare, atenția joacă un rol esențial și, la fel ca în cazul celorlalte comportamente ale adulților din jurul unui copil, predictibilitatea este lege. Mintea ca un burete a unui copil mic se hrănește cu relațiile pe care le poate deduce din evenimentele pe care le observă și la care participă.
Impactul Sindromului părintelui distras
Repetiția și constanța sunt necesare pentru ca micuțul să își formeze o imagine coerentă a realității. Și aici acest „sindrom’ face cele mai multe pagube – dacă părintele este distras, fie și pentru câteva secunde, de la o activitate sau conversație cu copilul, într-un mod arbitrar, de un eveniment necunoscut și greu de înțeles pentru cel mic, predictibilitatea dispare.
Cel mic nu mai este sigur ce îi atrage și menține atenția părintelui, nu mai are încredere în propria abilitate de a capta atenția acestuia și poate resimți frustrare. Nimeni nu se așteaptă să îi acorzi copilului tău toată atenția ta neîntreruptă tot timpul.
O asemenea așteptare este nerealistă și de nedorit. Părinții din toate timpurile au avut micile lor evadări, zone în care puteau fugi cu mintea pentru a lua o pauză.
Și când vine vorba de conversații cu o minte de cinci ani, cantitatea nu înseamnă neapărat calitate. Dar o sensibilitate la momentele în care un copil încearcă activ să îți atragă atenția este clar necesară. Și, cum am punctat mai sus, reacțiile constante sunt de dorit.
Cum își modelează copiii comportamentul
Chiar dacă povestea copilului tău despre o pisică mare și gri care stătea pe capota unei mașini nu îți ridică adrenalina la fel ca ultimele știri din politică, rezistă tentației de a îți muta atenția asupra unui ecran în mijlocul poveștii, odată ce te-ai angajat să asculți povestea.
Copiii își modelează comportamentul după ce văd în jur, mai ales după comportamentele părinților, așa că șansele sunt mari ca, data viitoare când vei avea ceva important să îi comunici, dar care pentru el e plictisitor sau neplăcut, să se întoarcă pe călcâie și să plece în mijlocul celei mai importante idei din discursul tău.
Capcanele Sindromului părintelui distras’
Cum poți evita aceste capcane? Dacă fiul sau fiica ta ți-a reproșat deja că ești distras într-un moment important pentru el sau ea, e momentul să schimbi ceva. Și dacă nu, dar ai citit până aici, înseamnă că te interesează subiectul și câteva idei de comportamente concrete ți-ar putea fi de folos pe viitor pentru a combate Sindromul părintelui distras
Orice schimbare va fi ușor de zis, greu de făcut, mai ales având în vedere dependența de conectarea permanentă la lumea largă prin intermediul telefonului sau tabletei. Vorbim de o reală dependență – plăcerea pe care o resimți când îți verifici telefonul și vezi o notificare nouă, acea mică satisfacție că cineva a reacționat la ceva ce tu ai spus înseamnă o mică eliberare de dopamină în creier.
Și creierului îi place, așa că își va dori încă o dată experiența. De fiecare dată. Așa că nu te aștepta să fie ușor să faci o schimbare, dar amintește-ți că merită!
Sindromul părintelui distras’ – sfaturi practice
Poți încerca orice combinație între variantele de mai jos, important este să găsești ceva care să meargă. Dacă nu reușești să implementezi o anumită idee, poate nu e cea mai potrivită pentru stilul tău. Și asta este în regulă, poți încerca altceva.
- Restricționează-ți accesul la telefon. Fie rezervă-ți cinci minute dintr-o oră în care să treci prin toate notificările și anunță că asta urmează să faci, fie lasă-l într-un loc greu de accesat ca să fie mai puțin tentant să pui mâna pe el, variantele nu se termină aici. Așteaptă-te să fie greu la început. Așteaptă-te să te mănânce palma și să ai senzații-fantomă de vibrații în buzunar. Or să treacă și, în final, vei câștiga o sumedenie de momente haioase cu copilul tău. O variantă interesantă ar fi să îl faci pe cel mic responsabil de device-ul tău.
- Folosește un creion sau un pix și vechea hârtie pentru a nota o idee sau un memento pentru mai târziu – eviți nisipurile mișcătoare ale Facebook-ului și e-mailurilor în care te poți afunda dacă deschizi telefonul pentru a scrie repede un mesaj.
- Exersează mindfulness-ul – abilitatea de a experimenta momentul prezent. Altfel spus, acordă atenție activităților petrecute cu cel mic. Chiar și în sarcinile plictisitoare, de zi cu zi, unde tinzi să intri pe pilot automat, poți descoperi ceva nou și poți avea o oportunitate de a relaționa pozitiv cu copilul tău.
- Creează „timp de lucru’ pentru tine și copilul tău – pregătește contextul și profită de angajarea copilului tău într-o sarcină pentru a rezolva o parte din torentul interminabil de sarcini care implică un ecran.
- Iartă-ți momentele ocazionale de neatenție. Oricât ai încerca să te controlezi și să faci numai ce e bine, atenția îți va fi distrasă. Se întâmplă și atâta timp cât nu devine un obicei, este în regulă. Nu acumula vină, meseria de părinte nu e ușoară și nu te ajută să zăbovești pe o greșeală mai mult decât necesar. Vei avea ocazia să încerci din nou mâine.
- Acordă-ți timp pentru tine! Dacă ești la curent cu interesele tale și ai acordat un minim de timp satisfăcător ecranelor, îți va fi mult mai ușor să îți dedici întreaga atenție nevoilor celui mic, pentru că știi că celelalte lucruri sunt deocamdată sub control și nu simți presiune să le verifici.
Concluzii despre Sindromul părintelui distras
În concluzie, obiceiurile legate de verificarea telefonului și distribuirea atenției merită analizate cu onestitate și deschidere, altfel aceste obiceiuri au potențialul de a deveni, insidios, un element negativ în relația cu copiii și a se transforma în Sindromul părintelui distras.
Orice moment în care atenția ta, ca părinte, este realmente ațintită asupra copilului tău este o cărămidă în dezvoltarea sa ca persoană.
Vlad Ionescu
Psihoterapeut
www.selfcarecenter.ro
Surse: psychologytoday.com; nytimes.com; healthline.com; huffingtonpost.com
Foto: 123rf.com