Somnul proaspetei mămici: 5 sfaturi pentru a te odihni mai bine

Una din problemele căreia orice nouă mămică se vede nevoită să-i facă față este somnul…..sau mai bine zis, lipsa acestuia. Între atâtea momente haotice de trezit în toiul nopții, schimbat de scutece și hrănit bebelușul la ore la care nu te aștepți, cum faci să ai parte de o perioadă mai lungă de odihnă neîntreruptă?

Dacă și tu te confrunți cu nesomnul și cu astfel de etape inevitabile în viața oricărei proaspete mămici, cum faci să ai parte de ore de somn suficiente și de calitate? Iată ce sfaturi avem pentru tine, pentru a te putea bucura de pe deplin atât de o recuperare binemeritată, cât și de timpul pe care îl petreci cu cel mic.

  1. Dormi în același timp cu bebelușul

Cel mai important pentru a te bucura de scurte și binemeritate perioade de odihnă, atât de necesare pentru a-ți recupera puterile fizice și emoționale în această etapă intensă de dezvoltare și de creștere a bebelușului, este să profiți de orele sale de somn ca să ațipești alături de el. 

Privarea de somn are consecințe asupra organismului tău, deci caută să-ți organizezi timpul în așa fel încât să fii alături de el când adoarme. Te va ajuta să adormi odată cu el, cl puțin pentru perioade scurte de timp, de exemplu o sesiune de două-trei ore în timpul după-amiezii, pentru a-ți reface forțele.  

  1. Creează condițiile propice pentru propria odihnă

În primele luni ale nou-născutului, apropierea bebelușului de mamă este esențială. Cu toate acestea, unii medici nu recomandă ca acesta să doarmă în același pat cu părinții.

Dacă ai la îndemână un topper de saltea cu Aloe Vera cu efect calmant și relaxant, îl poți instala pe orice pat sau canapea din camera în care micuțul tău doarme. Vei fi astfel pregătită fizic și psihic de a fi alături de el când este momentul său de somn, pentru a te bucura de odihna pe care o meriți. 

Nu uita și de alte condiții propice, precum lumina ambientală potrivită în încăpere și o aerisire cât mai bună.

  1. Fii atentă la ritmul de dezvoltare al bebelușului

În perioada în care copilul este nou-născut și în primele sale luni, este important să-i urmărești ritmul și momentele în care el simte nevoie să ațipească. Îți vei da seama de aceste indicii după felul în care începe să plângă, să se agite sau să i se închidă ochișorii din cauza oboselii. Atunci este și clipa când trebuie să intervii pentru a-l pregăti pentru somn, înainte ca el să devină prea impacientat. 

Faptul că ai reușit să identifici, cel puțin aproximativ, orele în care simte nevoia de somn îți va permite ulterior să stabilești un ritm și o rutină după care acestea pot să funcționeze. De exemplu, pe la la 3-4 luni, el se va trezi mai rar în timpul nopții iar astfel îi vei putea chiar adapta ușor orele de culcare și de trezire după ale tale, ceea ce îți permite și ție să te odihnești un timp mai îndelungat fără întreruperi.

  1. Fii fermă în privința orelor de somn

Secretul pentru un somn odihnitor și de calitate este să fii suficient de fermă în privința unor anumite reguli pe care le poți stabili încă de la început, în ce privește rutina somnului.

Chiar dacă la început bebelușului îi va fi mai greu să se adapteze, în timp își va regla bioritmul în mod corespunzător, iar orele de trezire, de exemplu, vor fi la 6-7 dimineața în loc de 4-5 în toiul nopții. 

  1. Găsește modalități prin care să te relaxezi

Dacă, la începutul perioadei alături de bebelușul tău îți va fi mai greu să gestionezi fizic și emoțional atâtea noutăți și schimbări care au intervenit în viața ta, faptul că vă înțelegi și vă adaptați programul unul în funcție de celălalt contează enorm pentru fiecare dintre voi.

Nu ezita să ceri însă ajutor de fiecare dată când simți că epuizarea este prea mare, fie de la partener, prieteni sau rude, pentru a te bucura de câteva momente pentru tine și de odihna pe care o meriți. Fă câte o baie caldă și relaxantă, sau profită de câteva ore libere pentru a ieși în oraș. 

Aceste momente speciale, doar pentru tine, vor fi la fel de importante pentru sănătatea ta fizică și psihică precum clipele pe care le petreci alături de micuțul tău. 

Sursa foto: unsplash.com

Mai multe articole