Temele pentru vacanță, benefice sau dăunătoare? Ce efect au asupra copiilor

young student

Temele pentru vacanță! Probabil cei mai mulți dintre noi își aduc aminte, și nu cu drag, de perioada când erau elevi și erau obligați să-și petreacă o mare parte din vacanță rezolvând pagini întregi de exerciții la matematică, exerciții la română sau citind cărți pe care nu le găseau interesante.

Pentru că această practică a devenit destul de controversată, s-au iscat dezbateri ample, la nivel internațional. În mod surprinzător pentru mulți, experții în educație nu sunt de acord cu obligativitatea temelor pentru vacanța.

Temele copiilor, povară pentru părinți

De multe ori temele copiilor devin o adevărată povară și pentru părinți. Jesús Salido, președinte al Confederației spaniole a asociațiilor de tați și mame de elevi susține că și el a fost adeptul temelor pentru că a crezut că este un lucru benefic pentru dezvoltarea copilului său. S-a convins că numeroasele exerciții pe care fetița lui le avea de făcut nu făceau altceva decât să provoace mari tensiuni în familie.

Pe de o parte, copiii care nu au chef să le facă pentru că preferă să se joace și așa se va ajunge la urlete și pedepse. Pe de altă parte, restul familiei este condamnat să nu iasă din casă până ce se termină temele, sau unul dintre părinți trebuie să stea să recapituleze cu copilul, în timp ce celălalt va trebui să se ocupe de treburile casnice sau administrative, susține Salido.

Efectul obligativității temelor pentru vacanță asupra copiilor

Specialiștii susțin că în momentul în care un copil este obligat să facă anumite lucruri împotriva voinței lui, el va ajunge să urască acest lucru și să facă tot posibilul, prin orice mijloace, să-l evite. Ori nimeni nu-și dorește să ajungă să aibă un copil care să deteste școala și studiul. Ba dimpotrivă. Acesta este motivul pentru care profesorii ar trebui să înțeleagă nevoia copiilor de activități recreative și joacă.

Care este rostul temelor de vacanță

Catherine LEcuyer, cercetător în domeniul educației, susține că temele de vacanță își au rostul, dar nu întotdeauna. În opinia ei, elevul ar trebui să facă exerciții pe timpul vacanței doar dacă acesta are dificultăți obiective și astfel ar putea să-și recapete încrederea în propriile capacități. Așadar, temele sunt recomandabile doar pentru copiii care nu au trecut probele și au nevoie de o consolidare specifică.

‘Dacă însă elevilor li se dau teme doar pentru a nu se dezobișnui, nu are sens. Îi punem să-și ia acum umbrela pentru a nu-și pierde obiceiul de a o lua când plouă? Îi punem pe profesori să muncească în luna august pentru a nu se dezobișnui să predea?', mai spune LEcuyer, argumentând că fiecare etapă a vieții și anului este una specială.

Alternativă la temele pentru vacanță

Experții în educație sunt însă de acord cu un lucru. Faptul că elevilor nu li se dau teme de vacanță teme nu înseamnă că ei nu trebuie să învețe lucruri noi. Nu este normal să-și petreacă timpul uitându-se la televizor sau stând cu tabelta în mână. Alternativa este ‘educația în joacă’. Să lectureze cărți care le plac, să facă experimente științifice simple care se pot realiza acasă fără pericol, să facă excursii la țară, vizite la muzee, să participe la jocuri care favorizează învățarea matematicii, istoriei, artei.

‘Mai mult timp în familie și cu fiecare copil în parte, mai puține parcuri tematice și mai multă natură. Mai puține ecrane și mai multă realitate. Trebuie să nu mai fim obsedați de dimensiunea cognitivă a elevilor și să investim mai mult timp în a face să se simtă iubiți în mod necondiționat‘ susține expertul în educație Catherine LEcuyer.

Studii privind rezultatele copiilor

Desigur, s-au făcut studii cu privind temele de vacanță și rezultalele copiilor care le face. În mod surprinzător, în Finlanda, una dintre țările cu cele mai bune rezultate în materie de învățământ, se numără printre cele care dau cele mai puține teme elevilor

‘Dacă se dau teme atât în timpul cursurilor, cât și vara, este o clară dovadă a faptului că metoda aplicată la școală nu este eficientă, susține Mireia Long, codirector al programului ‘Pedagogía Blanca din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.  Acest expert susține că, în timpul verii, copiii trebuie să se odihnească din punct de vedere fizic și emoțional.

Mai multe articole