Un bebeluș cu tuberculoză a murit după ce a fost dus prea târziu la spital pentru că părinții se temeau de COVID-19

Un bebeluș, în vârstă de cinci luni, bolnav de tuberculoză a decedat pentru că a fost dus prea târziu de părinți la spital, aceștia temându-se că se pot infecta cu SARS-CoV-2.

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta' a vorbit la Digi24 despre situația dramatică a bolnavilor cronic care ajung prea târziu la spital de frica noului coronavirus.

„Am avut o zi foarte tristă. Un copil de 5 luni bolnav de tuberculoză a murit în . E al doilea caz pe care îl avem anul acesta, este al doilea copil bolnav de tuberculoză care moare la noi. Este o realitate tristă și dură. Copilul face turberculoză infectat de adultul lângă care trăiește, iar adultul bolnav sau simptomatic care nu ajunge la medic, poate de frica infecției cu Covid, pentru că asta pare să fie cea mai mare frică acum, ajunge să își îmbolnăvească propriul copil și să îl piardă. Sunt speriați, se tem că, ajungând într-un cabinet, s-ar putea infecta prin contact cu alte persoane. Plus frica de stigmă, pentru că un pacient care tușește nu se gândește acum că ar putea avea tuberculoză, ci Covid. Cele două nu se exclud, avem pacienți cu ambele boli', a explicat Beatrice Mahler.

Potrivit medicului, copilașul ar fi putut fi salvat dacă ar fi ajuns mai devreme la spital. Se pare că bebelușul era vaccinat împotriva tuberculozei, dar este nevoie de timp pentru ca serul să-și facă efectul.

Beatrice Mahler a făcut un apel către părinți, rugându-i să nu mai amâne vizita la doctor dacă au copii cu probleme cronice:  „Să facem un efort să primim acești bolnavi să îi rugăm să vina către noi'.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole