Un tată este acuzat că și-a drogat copiii pentru ca fosta lui soție să piardă custodia. Chad Holm, un american din Des Moines, de 37 de ani, este acuzat că le-a dat copiilor săi de 5 și 7 ani prăjituri în care pusese metamfetamină.
În perioada în care fosta lui soție se trata pentru dependența de droguri, cei doi copii au fost încredințați temporar tatălui. ‘Părintele’ le-a dat celor mici prăjituri în care pusese droguri, doar pentru ca mama copiilor, care terminase tratamentul pentru dependența de droguri, să piardă custodia. Planul era ca cei mici să împartă prăjiturile cu mama, care ar fi fost descoperită ca folosind droguri cu ocazia unor teste de control. Ceea ce s-a și întâmplat.
În ciuda scandalului mediatic în jurul acestui caz, tatăl care și-ar fi drogat copiii nu va fi deferit justiției, pentru că nu există suficiente dovezi împotriva lui…