Un tată spune că s-a simțit „ușurat” când a auzit că fiica lui a fost ucisă în Israel de teroriști

Un tată irlandez care locuiește în Israel a spus că s-a simțit ușurat’ când a auzit de vestea morții fiicei sale de 8 ani, ucisă de membrii grupării Hamas.

Acesta a spus că toată tragedia este o „binecuvântare’, gândindu-se la alternativa ca fata să fie ținută captivă și torturată sălbatic de teroriști.

„Ori era moartă, ori ostatică în Gaza'

Thomas Hand a povestit momentul în care a aflat vestea morții fiicei sale, Emily, într-un interviu pentru CNN.

„Au spus doar: Am găsit-o pe Emily, e moartă!’, iar eu am zis „Da!‘, a spus el.

„Am spus „Da’ și am zâmbit pentru că aceasta a fost cea mai bună veste despre posibilitățile pe care le cunoșteam. Cea mai bună variantă la care speram’, a spus el.

„Ori era moartă, ori ostatică în Gaza. Și știți ce le fac oamenilor în Gaza, este ceva mai rău decât moartea, mult mai rău ca moartea. Modul în care te tratează, fără mâncare, fără apă.’ a spus tatăl îndurerat.

„Ar fi fost ținută într-o cameră întunecată. Cine știe câți oameni sunt terorizați așa în fiecare minut, în fiecare oră, zi și, poate, în anii care vor urma. Deci moartea a fost o binecuvântare, o binecuvântare absolută.’ – a mai spus bărbatul.

Ce a pățit un elev din Rusia care a criticat războiul lui Putin din Ucraina

Hand a spus că fiica lui era la o petrecere în pijamale cu o prietenă, vineri seara și sâmbătă, când teroriștii s-au furișat în Kibbutz Beeri și au măcelărit peste 100 de oameni. El a spus că nu a fost îngrijorat când au sunat sirenele decât „când am auzit împușcăturile. Și era deja prea târziu.’

Hand a spus că nu a reușit să ia legătura cu fiica sa, cu prietena ei și nici cu mama prietenei ei.

Temându-se pentru viața lui, a fugit. „Trebuia să mă gândesc la Emily. Ea și-a pierdut deja mama, nu puteam risca să-și piardă și tatăl.’ – a completat bărbatul.

Hand venise la Beeri în urmă cu 30 de ani ca voluntar, plănuind să rămână doar câteva luni,  dar nu a mai plecat niciodată.

„Dacă aș fi știut… aș fi putut să fug, să o iau'

După ce soția lui, mama lui Emily, a murit de cancer în urmă cu câțiva ani, el și Emily trăiau pe cont propriu. El și-a descris fiica ca fiind cea mai înaltă din clasa ei și o dansatoare și  o cântăreață talentată.

„Dacă aș fi știut… aș fi putut să fug, să o iau, să-i iau prietena, să o iau pe mamă, să le aduc înapoi la mine. Dar când mi-am dat seama ce se întâmplă, era deja prea târziu.’, a spus el.

Kibbutz-ul de la granița cu Gaza a fost unul dintre primele locuri invadate de teroriștii Hamas în timpul atacului de sâmbătă.

Supraviețuitorii au povestit cum teroriștii înarmați mergeau din ușă în ușă pentru a ucide rezidenți și cum incendiat orice case în care nu puteau intra. Iar unii teroriștii au decapitat copii și bebeluși.

Foto – captură video

Mai multe articole