Un tătic a fost concediat pentru că a vrut să fie alături de soția sa în ziua în care aceasta a născut. Ce s-a întâmplat după l-a uimit

Un fost soldat a fost concediat de la firma de securitate unde era angajat pentru că a vrut să fie cu soția sa în ziua în care aceasta a născut.

Soția lui,  împreună cu care mai are alți trei copii, a avut un travaliu foarte lung, dar el nu a putut fi alături de ea, pentru că nu i s-a permis sub nicio formă să părăsească locația unde trebuia să stea timp 90 de zile pentru antrenament.

În cele din urmă, bărbatul nu a mai rezistat și a decis să plece și să fie alături de mama copiilor săi indiferent care vor fi consecințele. Asta deși, banii obținuți de el erau singurul venit al familiei sale numeroase.

În momentul în care i-a comunicat decizia șefului său, acesta l-a amenințat și i-a spus că va fi ‘terminat’ dacă îndrăznește să plece.

Lamar și-a asumat însă riscul, vrând să fie alături de mama copiilor săi, la cea de-a patra naștere.

‘Am făcut ce am simțit că este mai bine pentru familia mea în acel moment’, a declarat Lamar.

Citește și: Tatăl unui copil de 4 ani și-a petrecut ultimele luni din viață căutând o familie adoptivă pntru fiul său

Ulterior a fost însă concediat. Povestea familiei a emoționat însă foarte multă lume, astfel încât au început să primească donații de la o mulțime de oameni.

Ba, mai mult, la un moment dat au început să apară și foarte multe oferte de job-uri, Lamar fiind profund surprins de valul de bunătate care venise peste el și familia lui.

Întrebat dacă nu regretă ceea ce a făcut, dat fiind faptul că job-ul din cadrul firmei de securitate era unul foarte bine plătit, Lamar a declarat că dacă ar fi să mai treacă o dată prin asta ar face fix același lucru.

‘Nu mi se pare normal să fiu pus în situația de a alege între job și familie’, a spus el.

Pe de altă parte, compania de securitate susține că decizia de a-l concedia nu este absolut deloc una extremă, deoarece la angajare i s-a spus clar că nu sunt acceptate decât persoane fără obligații.

‘Eram în spital alături de soția mea, a fost o noapte lungă când am primit mesajul în care eram înștiințat că ‘sunt terminat’. Îmi doream să fiu alături de soția mea, nu aveam chef să mă cert cu cineva pe tema jobului, așa că am ignorat’, a povestit Lamar.

Acum, Lamar, care a fost soldat în armata SUA timp de trei ani, are mai multe oferte de muncă din care să aleagă, așa că privește cu optimism înainte.

Sursa: Dailymail.co.uk
Foto: Facebook.

Mai multe articole