Vara se încheie creativ!

Creative Arts încheie vara cu un weekend de nota 10, organizând nu mai puţin de 12 ateliere de creaţie în trei zile, pentru toţi copiii care vor să-şi petreacă într-un mod creativ ultimele zile de vară.

Pe 29, 30 şi 31 august ne împărţim echipa de traineri creativi în tot oraşul şi îi aşteptăm pe copii împreună cu părinţii şi bunicii la Roaba de Cultură, în parcul Herăstrău, la Ziua Limbii Române, în parcul Ioanid, şi la Duminica de poveste în familie, în grădina Cherie.

Fiecare din cele trei evenimente cuprinde jocuri amuzante şi ateliere creative, ideale pentru un ultim weekend de vară petrecut în aer liber.

De la ateliere de scriere creativă şi colaje cu nasturi şi litere decupate la ateliere de decorat rame foto, jocuri precum Baba-Oarba şi şezătoare cu cuvinte în iarbă, lista activităţilor este lungă şi variată.

Mai tot programul creativ de weekend pe www.creativearts.ro

Mai multe articole