Variante sănătoase de gustări pentru pachețelul elevilor

Mother preparing for her children lunch box

Luni, 13 septembrie, copiii revin la școală, iar părinții trebuie să fie pregătiți cu idei sănătoase și gustoase pentru pachețelele micuților. Pentru buna dezvoltare a celor mici este foarte important să aibă la ei o gustare pregătită de acasă, pentru a nu cădea în ispita produselor procesate sau a fast-food-urilor.

Citește și: 5 idei de pachețel sănătos de școală, pentru copilul tău

Cori Grămescu, specialist în nutriție a explicat în câteva rândurui, pe pagina ei de Instagram, cum ar trebui să arate un pachețel sănătos și gustos pentru cei mici.

În curând începe școala și distracția în bucătărie pentru multe mămici. Așa că m-am gândit să vă propun o serie de variante sănătoase pe care le puteți prepara pentru pachetul celor mici.

Ca să evitați faimoasele sandwich-uri cu mezeluri, puteți opta pentru o alternativă sănătoasă de sandwich cu carne la grătar (piept de pui) sau carne preparată la cuptor (carne de vită sau pulpă de curcan), dar marinată anterior cu condimente și ierburi aromatice. De asemenea, puteți opta pentru lipii umplute cu legume și surse de proteine de bună calitate. Recomandarea mea ar fi să alegeți acele produse făcute doar din apă, drojdie și faină integrală de tip graham, pentru că are mult mai multe fibre. În general, le găsiți în orice supermarket în frigider, la rece. Puteți pune în ele salată iceberg, salată romaine sau varză chinezească, pentru că își păstrează textură crocantă mai mult timp, împreună cu ardei gras sau castravete, ridichi, morcov ras cu bucățele de carne sau brânză telemea (scursă bine de zer înainte) și vă recomand să ambalați individual lipiile în hârtie pergament pentru igienă.

Citește și: Și-a trimis copilul cu pachețel la școală, însă fetiței nu i s-a dat voie să mănânce

De exemplu, în alte zile puteți folosi hummus care poate fi găsit în multe combinații super gustoase, precum sfecla roșie sau ardei copt, pastă de linte sau de fasole bătută. Și nu în ultimul rând, gustări formate din fructe pe care să le mănânce și să le transporte ușor, precum banane, mere, pere și, în general, orice fruct de sezon, împreună cu câteva nuci crude.

Nu uitați că un obieci foarte important pe care cei mici ar trebui să îl deprindă, cu atât mai mult în contextul actual, este să își spele bine mâinile cu apă și săpun înainte de a mânca, deoarece atingerea obiectelor sau suprafețelor cu mâinile este inevitabilă pe parcursul zilei’, a transmis Cori Grămescu părinților ai căror copii se duc la școală.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole