Tinand copilul in brate ii dam incredere, ii confirmam dragostea, il ajutam sa cunoasca si sa inteleaga lucruri dintr-o perspectiva optima – si la propriu si la figurat.
Paul este un piticel de aproape doi ani care pare sa aiba o unica misiune in viata: sa nu atinga pamantul cu picioarele. Mai stii ce aviator iese din el?!
De cand s-a nascut si a putut sa stea in fundulet, gestul lui preferat este sa intinda bratele si sa se impinga, prin fundulet, in sus pentru a fi luat in brate. El poate merge foarte bine si pe picioarele lui, chiar alearga, dar tot ce isi doreste de la mami e sa fie carat in brate.
Daca ma gandesc bine, in locul lui as face acelasi lucru, pentru ca in brate sunt foarte multe avantaje: vede mult mai bine lumea, nu doar picioare, roti de masini, catei, gunoaie, iarba si flori; totul parca are sens de acolo, de sus: picioarele alea au si oameni pe ele, cu cap, ochi si gura, cateii parca nu mai sunt asa de mari, pietrele nu mai par asa de amenintatoare, gazele nu mai vin spre el, nu mai miroase sufocant cand trece pe langa o masina, ba chiar vede ca are si geamuri, si oameni in ea…
Multe vede cand este acolo, sus, si nici nu simte cand trece ora de plimbare.
Stand lipit de mami, simte caldura si iubirea ei; daca devine nesigur, stransoarea bratelor ei il face sa se simta iubit si acceptat. {i este si comod, sa recunoastem, mami e asa de pufoasa…
Daca sta in brate, se simte mai in siguranta, nu are ce sa i se intample, pentru ca mami il apara.
In plus, mama e chiar langa el, si poate sa ii raspunda la intrebari, nu mai trebuie sa strige tare de jos, ca sa il auda.
Multe mamici se tem ca tinutul copilului in brate duce la rasfat exagerat. Daca nu este excesiv, nu au de ce sa se teama.
Cu toate acestea, mami nu pare prea incantata cand vrea in brate. De ce oare? Pentru ca o doare spatele, deja puiul are ceva kilograme, pentru ca mai are si alte lucruri de carat …
Imi amintesc de baiatul meu, caruia i-am cumparat unul dintre cele mai frumoase si, din nefericire, mai grele carucioare de pe piata la acea vreme, carucior in care nu a stat decat pana la noua luni, cand a inceput sa mearga in picioare si, de atunci, numai in brate sau pe langa carut a functionat – eu urmand, desigur, cu o mana sa imping si carutul.
Dar, mai ales, mami se teme sa nu rasfete puiul, carandu-l asa de mult in brate. Sau numai in brate. Indiferent de motivul pentru care mami nu mai vrea sa isi poarte copilul in brate, ea trebuie sa aiba grija sa negocieze cu cel mic.
Sa ii ofere ca alternative mana („nu pot chiar acum sa te iau in brate, dar te tin de manuta’) sau tinutul in brate pana la colt, apoi merge singur, de exemplu.
Daca se cere in brate pentru ca nu vede bine ce e in jurul lui sau pentru ca e aglomerat, e murdar pe jos, a obosit (si ei obosesc destul de repede), nu insista: ridica copilul sau asezati-va undeva unde va puteti odihni sau iesiti din zona aglomerata sau murdara.
Credeti-ma pe cuvant, copilul nu are ca scop epuizarea sau enervarea adultului cu acest cerut in brate – el nu vrea decat sa fie dragalit de adult, sa fie iubit si sa va simta aproape.
Sunt insa si copii (cum am fost eu) care nu vor sa fie tinuti decat de o singura persoana – in cazul meu, mama. Nu stiu cum reusea sa se imbrace, sa se duca la toaleta. Desigur, nu imi amintesc de ce faceam tot circul acela daca ma punea pe picioarele mele!
Stiu doar (din povestite) cum ma pacalea’:
folosea un marsupiu improvizat dintr-o basma mai mare, ca sa isi poata face treburile prin casa;
ma aseza pe halatul ei de molton in usa camerei de baie cand avea treaba acolo. Ma mai lasa sa si plang atunci cand nu pricepeam ca e mai sigur in tarc, decat deasupra aragazului.
Text: Cristiana Haica, Foto: 123rf.com