Ziua Verde la Școala Germană București (DSBU) – așa am petrecut!

Ateliere de reciclare creativă, concurs de selectare de deșeuri, tombolă, târg de jucării, distracție cât cuprinde și premii pe măsura entuziasmului și creativității celor mici! – acestea au fost ingredientele care au făcut din Ziua Verde la Școala Germană București (DSBU) un eveniment care a plăcut și celor mici, dar și celor mari, deopotrivă.

drept că și vremea ne-a fost de ajutor și un soare blând de toamnă ne-a încălzit pe toată durata evenimentului prezentat de Sonia Argint Ionescu și desfășurat pe terenul de sport din incinta DSBU. Locul de joacă al celor mici s-a dovedit  spațiul ideal pentru desfășurarea concursului de selectare a deșeurilor, organizat cu ajutorul REBU, dar și pentru mini-ateliere creative, la care copii și părinți au meșterit tot soiul de obiecte din materiale reciclabile, sub îndrumarea specialiștilor de la  Creative Arts, Second Chance, Viitor Plus, SOS Satele Copiilor și Romania Insider.

Ziua ne-a fost ‘udată’ și ‘îndulcită’ de Granini și cofetăria Dor de dulce, iar datorită editurii Litera Mică, juniorii au avut parte de o mulțime de premii educative.

Uite cum ne-am distrat în familie, la ZIUA VERDE la Școala Germană București (DSBU)

(foto: Roxana Constantinescu)

Mai multe articole