Acuzatii grave la adresa personalului medical din Spitalul de Pediatrie Ploiesti

O mama a povestit pe Facebook o intamplare cel putin bizara care ar fi avut loc in Spitalul de Pediatrie din Ploiesti. Femeia s-a dus la un consult de urgenta cu fiul sau, doar ca cel mic sa fie vazut de asistenta.

Concret, mama baiatului povesteste cum pe 14 februarie copilul a cazut in timp ce se juca si s-a lovit atat de tare incat nu mai putea merge.
Femeia a decis sa il duca la spital. In unitatea medicala, baietelului i s-ar fi facut o fisa de internare ce nu are parafa medicului, ci doar semnatura unei asistente.

Mama sustine ca a fost trimisa de 2 ori acasa cu copilul, fara ca acesta sa fie consultat

Baiatului i se efectueaza o radiografie, apoi are loc o conversatie telefonica intre asistenta si medic, prin care medicul este informat ca este vorba doar de o contuzie, informatie ce se poate vedea si pe biletul medical postat de utilizatoare.
Mamei i se da drumul cu copilul acasa, singura indicatie medicala fiind de a-i administra Nurofen copilului si de a reveni la control luni, toate fara ca un medic sa vada copilul sau sa il atinga.

De joi (14 februarie) pana luni, 18 februarie, situatia baietelului s-a agravat, neputand in continuare sa calce pe piciorul respectiv, tot mai umflat.
Mama a revenit la spital, doar pentru a primi din nou acelasi tratament: personalul medical a refuzat sa cheme medicul de garda, iar femeia este din nou trimisa cu copilul acasa, in stare grava.

Copilul ar putea ajunge la operatie, din pricina intarzierii tratamentului, povesteste femeia

Ieri, mama a reusit sa ajunga in capitala cu baietelul, care a fost in cele din urma consultat la Grigore Alexandrescu.
La spitalul din Bucuresti, baietelului i s-au facut multiple radiografii, a fost consultat si s-a decis punerea piciorului in ghips, dupa ce se diagnosticheaza o fractura.
Baietelului i se da o sansa cu ghipsul, explica mama. Corpul sau are 3 saptamani la dispozitie sa ajute piciorul sa se refaca, in caz contrar ajungandu-se la operatie. Toate aceste complicatii, cauzate de o intarziere in aplicarea tratamentului corect.
Mama baiatului roaga utilizatorii Facebook a popularizeze postarea, pentru a informa cat mai multi oameni care sunt conditiile pe care a fost nevoita sa le indure.

Am contactat reprezentantii Spitalului de Pediatrie din Ploiesti, pentru o eventuala pozitionare fata de acuzatiile facute de mama. Vom actualiza materialul pe masura ce mai multe informatii vor fi disponibile.

 

Sursa imagini: Facebook

Mai multe articole