Anunțul făcut de Ministerul Sănătății privind vaccinurile obligatorii

Ministerul Sănătății a anunțat printr-un comunicat de presă că din cele cinci vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizați copiii, doar vaccinul BCG , cel împotriva tuberculozei, se află disponibil în stocuri suficiente.

În cazul celorlalte patru vaccinuri care fac parte din schema vaccinare elaborată la nivel național stocurile sunt 0 sau insuficiente.

„Această situație se datorează atât unei lipse de responsabilitate a echipei de conducere care a tolerat întârzieri la licitațiile organizate, cât și a unor producători, care, după ce au participat și câștigat licitațiile sunt în imposibilitatea de a asigura vaccinul. Am solicitat Institutului Național de Sănătate Publică și direcției de specialitate din cadrul MS să îmi prezinte un plan de remediere a situației, inclusiv identificarea unor posibile stocuri în alte state UE’, spune ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, citat în comunicat.

Situația vaccinurilor din Calendarul obligatoriu de vaccinare la data de 31 decembrie 2016:

1.Vaccinul BCG este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii nou născuților de tuberculoză, în special a formelor grave de meningită și encefalită în cazul în care aceștia vin în contact cu persoane bolnave sau purtătoare de bacil Koch.

– Stoc de 350.000 doze la nivel național / stoc suficient.

– MS va demara procedurile de achiziție pentru anul 2017 după alocarea bugetului.

2.Vaccinul hepatitic B pediatric este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B.

– Stoc de 22.300 doze la nivel national.

– În prezent nu există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra alte doze din acest vaccin către România.

– Ministerul Sănătății a început demersurile pentru a identifica posibile stocuri în alte state UE.

– Precizăm că în luna decembrie a fost aprobată o schemă de vaccinare alternativă pentru asigurarea protecției copiilor născuți din mame cu hepatită B. Medicul de familie va administra vaccin hexavalent acestor mame de la vârsta de 6 săptămâni a copilului.

Citește și: Raed Arafat, despre vaccinare: ‘Vă rog documentați-vă înainte să vă mutilați copilul pe viață’

Epidemie de rujeolă în România, din cauza nevaccinări

Serban Copot, revoltat de lipsa vaccinurilor

3. Vaccinul HEXAVALENT diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B ( DTPa – VPI – HiB – HB) este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii prin difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, hepatită de tip B și infecția cu Haemophilus B pentru copiii cu vârsta de 2, 4 și 11 luni.

– MS a finalizat în luna decembrie licitația de achiziție a acestui vaccin ceea ce a făcut ca semnarea acordurilor cadru cu furnizorii să fie în prezent în curs. Contractul pe anul 2017 se va putea încheia numai după aprobarea bugetului.

Citește și: Lipsa vaccinurilor modifică schema de imunizare. Ce trebuie să știe părinții

4.Vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR) este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii cu rujeolă, oreion și rubeolă atât în cazul vaccinării de rutină a copiilor cu vârsta de 12 luni cât și în cazul vaccinării copiilor cu vârsta de 5 ani și 7 ani astfel încât să se asigure vaccinarea tuturor cohortelor eligibile la vaccinare.

– Stoc de 200.000 doze la nivel național.

– În județele unde produsul este în curs de consumare se vor realiza redistribuiri.

5.Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular, poliomielitic inactivat ( DTPa – VPI) este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii prin difterie, tetanos, tuse convulsivă și poliomielita pentru copiii cu vârsta de 6 ani.

– Stocurile sunt epuizate din cauza faptului că în 2016 nu a fost achiziționat.

În prezent MS este în curs de derulare a procedurii de achiziție – se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.

‘Am găsit o situație dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziționate’, a declarat noul Ministrul al Sănătății.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole