Ce spune urina despre sănătatea copilului tău

Probabil şi tu, ca noi toate, examinezi cu maximă atenţie fiecare scutec pe care îl udă bebeluşul tău, pentru a observa fiecare (cât de mică) schimbare în culoarea, cantitatea, consistenţa şi mirosul urinei copilului tău. Şi foarte bine faci! Pentru că urina poate fi un bun indicator al stării de sănătate a copilului tău.  Iată ce spune urina despre sănătatea copilului tău.

 

 

Încă de la naştere, urina bebeluşului trebuie să fie limpede, de culoare galben auriu.

De cele mai multe ori, urina copilului se modifică în funcţie de dieta lui. Astfel, urina copilului poate suferi modificări  la nivel de:

  • culoare
  • miros
  • consistenţă
  • cantitate
  • frecvenţă

În aceste situaţii, modificările urinei nu indică o problemă de sănătate. Aşteaptă 24 de ore, astfel încât alimentele care ar putea modifica urina să se digere şi să se elimine din organism, iar dacă şi după această perioadă urina copilului prezintă aceleaşi caracteristici alarmante, consultă medicul. De asemenea, şi anumite vitamine şi medicamente pot colora urina.

Deşi doar medicul poate spune sigur dacă cel mic are o problemă de sănătate, există indicii care te anunţă dacă e ceva în neregulă cu micuţul tău şi ar trebui să consulţi medicul specialist. Iată ce spune urina despre sănătatea copilului tău:

  • urina de culoare galben deschis, limpede, clară, fără miros – aşa arată urina normală, care indică faptul că cel mic este hidratat corespunzător, iar organismul lui funcţionează aşa cum trebuie.
  • urina de culoare galben închis, portocaliu poate indica deshidratare, dar şi icter sau afecţiuni hepatice. Înainte de a te îngrijora, asigură-te că cel mic este hidratat corespunzător şi gândeşte-te ce alimente a consumat. De exemplu, copilul va avea urina portocalie dacă a consumat mai mulţi morcovi.
  • urina albă, lăptoasă poate indica o infecţie la nivelul tractului urinar sau pietre la rinichi, însă şi alimentaţia poate face ca urina să aibă această culoare – de exemplu, alimentele bogate în purine (în special carnea roşie).
  • urina roşie, cu sau fără urme de sânge, tulbure, cu miros neplăcut indică faptul că cel mic ar putea suferi de infecţie urinară joasă (localizată la nivelul tractului urinar jos, numită şi infecţie a vezicii urinare sau cistită) sau infectie urinară înaltă (numită şi infecţie a rinichilor sau pielonefrită). În ambele cazuri, pe lângă modificările urinei, simptomele sunt asemănătoare: sugarii şi copiii mici pot fi agitaţi sau apatici, pot avea vărsături şi diaree, nu au poftă de mâncare sau nu cresc în greutate corespunzător vârstei, urinează foarte des şi au senzaţia frecventă de micţiune, însă elimină o cantitate foarte mică de urină, au usturimi la urinat, pot avea febră şi frisoane, pot apărea dureri lombare joase.
    Dacă urina copilului este roşie, înainte de a te îngrijora, aminteşte-ţi dacă cel mic a înghiţit alimente sau medicamente care i-ar fi putut colora urina. Există substanţe care colorează în roşu urina, fără să fie sânge: sfecla roşie, afine, ciuperci, coloranţi alimentari pe bază de anilină, anumite antibiotice (citeşte prospectul), chiar înţepătura unei viespi poate colora urina în roşu.
  • urina verde apare, de cele mai multe ori, în urma consumului anumitor alimente (de exemplu, asparagusul) sau medicamente. Foarte rar, urina verde poate indica o infecţie urinară sau probleme biliare.
  • urina albastră poate indica o infecţie urinară cu pseudomonas sau o tulburare metabolică – la copiii mici, sindromul scutecelor albastre, caracterizat prin neabsorbţia aminoacidului triptofan la nivelului tractului gastrointestinal. De cele mai multe ori însă, urina albastră apare în urma unor medicamente pe care le-a înghiţit copilul (de exemplu, albastru de metilen).
  • urina închisă la culoare, de la maro la negru, poate indica o afecţiune a ficatului sau anemie hemolitică, însă şi anumite alimente (cum sunt anumite soiuri de fasole) sunt vinovate pentru această culoare, aşa că nu te alarma înainte de a verifica meniul copilului în ultimele zile.
  • urina cu miros neplăcut, înţepător poate indica o infecţie urinară, probleme hepatice, biliare, pietre la rinichi, însă şi anumite alimente modifică mirosul urinei (de exemplu, sparanghelul), aşa că înainte de a te îngrijora aminteşte-ţi ce a mâncat copilul.
  • urina cu miros dulce (de la excesul de zahăr din organism) poate indica diabet.

 

 

Foto 1: shutterstock.com

Foto 2: shutterstock.com

Mai multe articole